Din cînd în cînd, poveştile celor de lîngă noi ne demonstrează că dacă există voinţă, orice se poate rezolva. Este şi cazul lui Andrei Damian, un tînăr de 19 ani din Constanţa. Mama lui, Eugenia Balaban, a fost părăsită de primul soţ (tatăl lui Andrei) cînd era însărcinată în luna a şaptea. S-a recăsătorit la puţin timp cu Marian Balaban, care l-a crescut pe Andrei ca pe propriul său fiu. Pe 16 octombrie 2006, familia a aflat că unicul lor copil este bolnav de leucemie. „I s-a făcut rău într-o seară, aşa că l-am dus la Unitatea de Primire Urgenţe de la Spitalul Judeţean Constanţa pentru a vedea ce are. După ce i-au făcut analizele, medicii de aici mi-au spus că are leucemie. A stat internat, cu perfuzii, două zile, apoi a fost dus cu salvarea la Spitalul Colţea din Bucureşti”, a declarat mama lui Andrei, Eugenia Balaban. După efectuarea investigaţiilor de specialitate, diagnosticul a fost confirmat. Au urmat trei luni de tratament cu citostatice. Mult timp, Andrei nu a ştiut ce boală are. „Am încercat să-i ascund pe cît posibil boala de care suferă. Într-o zi însă, s-a uitat pe rezultatul analizelor şi şi-a dat seama. Tot ce a zis a fost „Am leucemie. Înseamnă că mă duc.” Nu ştiam ce să mai fac ca să nu cadă într-o depresie şi să i se înrăutăţească starea”, povesteşte Eugenia. În ianuarie 2007, medicii de la spitalul bucureştean le-au dat prima veste bună: Andrei intrase în remisie. Din păcate, a durat doar o săptămînă. În februarie, unul dintre medicii de la Colţea i-a îndrumat către o clinică din Milano, Italia. Mama şi fiul au plecat acolo, ajutaţi de prieteni de familie stabiliţi în zonă, care i-au ajutat cu cheltuielile de drum, cazare şi analize. Deşi, în România, lui Andrei nu i se mai dădea nicio şansă, medicii italieni au spus că nu sînt motive de îngrijorare, pentru că măduva băiatului se regenerează. „Cînd ne-am întors la Colţea, medicii români au zis că nu are cum să fie aşa şi că starea lui Andrei este gravă. Mi-au zis să strîng bani pentru transplant, operaţie oricum dificilă, pentru că eu nu sînt compatibilă cu el. Au urmat alte trei luni de tratamente cu citostatice care mai mult îi făceau rău”, crede Eugenia. Pentru că posibilităţile familiei nu le mai permiteau încă un drum spre Milano, Eugenia a apelat la Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) pentru ajutor. Răspunsul nu s-a lăsat prea mult aşteptat şi reprezentanţii instituţiei au aprobat un ajutor de 20.000 de euro pentru a acoperi deplasările în Italia. La cea de-a doua vizită în clinica milaneză, medicii italieni le-au spus că sînt şanse de însănătoşire şi că pot prelua cazul, dacă se doreşte acest lucru. Familia Balaban a acceptat şi, de atunci, Andrei urmează un tratament cu citostatice prescris de medicul curant, care într-adevăr dă roade. „Înainte nu puteam să merg nici măcar de la dormitor pînă la baie. Oboseam foarte repede. În plus, trebuia să fiu foarte atent la microbi, motiv pentru care nu aveam voie să ies din casă. Mi-am cumpărat un papagal, dar medicii mi-au zis că aceştia sînt purtători de microbi şi am renunţat la el. Acum însă îmi este mult mai bine. Tot nu pot depune foarte mult efort, dar organismul mi s-a întărit. Anul acesta am răcit o singură dată”, îşi aminteşte Andrei. Acum, după aproape doi ani de tratament, el se simte mai bine şi poate urma cursurile Facultăţii de Managent Financiar din cadrul Universităţii „Spiru Haret”, unde este student în anul I. Este nevoit însă să plece, o dată la două luni, în Milano, pentru consultaţii. Şi, pentru că drumul, cazarea, masa şi analizele costă foarte mult, iar banii din primul ajutor social s-au terminat, familia a apelat iar la sprijinul CJC, primind încă 5.000 de euro. Aceşti bani le vor ajunge pînă la sfîrşitul anului, următoarea consultaţie fiind programată pentru luna decembrie. „După ce se vor termina şi aceşti bani, vom apela din nou la înţelegerea CJC. Nu ştiu care ar fi fost soarta mea dacă preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu nu m-ar fi ajutat. Ţin să-i mulţumesc foarte mult pe această cale pentru sprijin”, a afirmat Andrei Damian.