Un top inedit

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

Un top inedit

Eveniment 21 August 2010 / 00:00 545 accesări

În a doua jumătate a acestei săptămâni ce urmează să se încheie şi care a fost marcată de tragedia de la Maternitatea Giuleşti a trecut aproape neobservată o ştire interesantă. N-am reţinut care anume institut occidental de sondaje şi cercetări sociologice a dat publicităţii un top al primelor o sută de ţări din lume \"în care merită să trăieşti\", ca să citez exact formularea din ştirea cu pricina. Prima surpriză a fost faptul că pe locul întâi nu se află SUA, Anglia, Germania sau Franţa, aşa cum poate s-ar fi aşteptat cei mai mulţi dintre noi, ci Finlanda, urmată de Suedia. A doua surpriză, încă şi mai mare, a fost descoperirea României pe locul 39, înaintea unor ţări precum, ca să exemplific la întâmplare, Argentina, China, Mexic, Serbia şi aşa mai departe. Nu ştiu care au fost criteriile alcătuirii acestui top, pentru că, dacă s-ar fi ţinut cont în primul rând de PIB-ul fiecărei ţări, clasamentul ar fi fost cu totul altul, dar vreau să comentez fugar câte ceva, fiindcă statistica mi se pare inedită din multe puncte de vedere.

Dintr-o informaţie jurnalistică mai veche ştiu că Finlanda este pe locul întâi la frecvenţa cazurilor de alcoolism şi în ceea ce priveşte rata sinuciderilor, deoarece se spune că ar fi ţara cu relieful şi clima cele mai depresive, urmată de Islanda. Probabil că Suedia este singura ţară din acest top care îşi merită locul, fiindcă are cel mai corect sistem de impozitare, un nivel de trai foarte ridicat, este lipsită aproape total de birocraţie şi corupţie şi are cel mai bine pus la punct sistem de protecţie socială din lume. Mai ştiu, de pildă, că, la acest ultim capitol enumerat, bogata şi puternica Americă este, în mod surprinzător, corijentă, că Franţa este risipitoare din acelaşi punct de vedere, încurajând lenea socială, sau că Germania are cel mai organizat sistem medical, motiv pentru care, în această ţară, speraţa de viaţă a oamenilor este cea mai ridicată. Dar România, mai ales în urma tragicului eveniment de la Giuleşti, ce a provocat o vie reacţie emoţională şi nenumărate comentarii sau constatări negative, ce caută pe locul 39, înaintea unor ţări care par mai sigure şi mai liniştite decât a noastră?!?

Având în vedere haosul care domneşte astăzi în România, dovedit chiar de recentele întâmplări, eu cred că noi, românii, ca şi cei care ne conduc în această clipele destinele politic, economic, social şi administrativ, suferim de o boală ce s-ar putea numi \"inconştienţă criminală\". Mă refer la un veritabil fenomen colectiv maladiv pe care îl trăim şi care a dus până la apoteoza absurdului neglijenţa noastră balcanică specifică, accentuată şi de sărăcia provocată de criză, precum şi iresponsabilitatea individuală sau incompetenţa profesională, de la preşedintele ţării, cu foarte rare excepţii, până la ultimul portar de noapte. În România de azi te temi pentru viaţa ta dacă mergi singur noaptea, dar şi dacă lucrezi la o casă de schimb valutar, dacă te urci într-un lift, dacă mergi cu metroul, călătoreşti cu mijloacele de transport în comun sau cu trenul, dacă eşti la volanul unei maşini pe oricare şosea, dacă te odihneşti pe o bancă, la marginea unui bulevard, dacă traversezi strada pe trecerea de pietoni, la culoarea verde, ori te internezi într-un spital \"etc\"... Este halucinant!

Voi chiar credeţi că România este cea de a 39-a ţară din lume \"în care merită să trăieşti\"?



12