Un ucrainean căzut într-o răpă în Munţii Maramureşului, salvat după 5 ore de efort susținut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un ucrainean căzut într-o răpă în Munţii Maramureşului, salvat după 5 ore de efort susținut

Eveniment 06 Decembrie 2024 / 21:34 600 accesări
Foto: Salvamont Maramureș

Foto: Salvamont Maramureș

Un ucrainean de 28 de ani care a căzut într-o râpă adâncă de aproape 400 de metri din Munţii Maramureşului a fost extras de salvamontişti şi poliţiştii de frontieră după aproape cinci ore şi jumătate de efort, a informat, vineri seara, directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş, Dan Benga.

"400 metri, în 5 ore şi jumătate, infernal. Panta avea o înclinaţie de 50%. Partea cea mai dificilă, din punct de vedere tehnic, a trecut. Salvatorii montani împreună cu poliţiştii de frontieră au reuşit extragerea în condiţii de siguranţă maximă a băiatului ucrainean şi a pisicuţei care pe tot parcursul celor 5 ore şi jumătate a stat lipită de pieptul lui. De acum urmează pentru următoarele ore coborârea, prin zăpadă de peste jumătate de metru, cu viscol şi frig pătrunzător. Dar echipele de suport ale Salvamont Maramureş au adus ceai cald, haine uscate, batoane proteice şi hrană. Va fi bine până la final, însă mai avem de muncit câteva ore ca să ne putem bucura cu adevărat", a spus Dan Benga.

Directorul Salvamont Maramureş a ţinut să precizeze că pisicuţa care l-a însoţit pe tânăr din Ucraina şi a fost alături de el mai bine de 24 de ore petrecute în râpă va rămâne împreună cu acesta.

"Are 28 de ani, iar pisicuţa e a lui, de acasă, din Ucraina, şi sigur nu i-o va putea lua nimeni, niciodată, fiindcă pisicuţa l-a ţinut în viaţă azi-noapte". a adăugat Dan Benga.



Ştiri recomandate

12