Un veac de la moartea reginei-poete Carmen Sylva

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un veac de la moartea reginei-poete Carmen Sylva

Cultură 01 Martie 2016 / 20:23 1221 accesări

În luna dedicată primăverii și feminității, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în colaborare cu Centrul de Cercetare „Carmen Sylva” al Arhivei Princiare de Wied de la Neuwied, organizează pe 4 martie, de la ora 17.30, la Museo di Palazzo Grimani, o întâlnire literară dedicată reginei-scriitoare Elisabeta de România. Întâlnirea are ca scop comemorarea unui veac de la moartea reginei (2 martie 1916), soţia lui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României, încoronat în 1881.

Punctul central al manifestării îl va constitui conferința „Cultura populară română în opera literară a Reginei Carmen Sylva”, susținută de Silvia Irina Zimmermann, care și-a obţinut doctoratul în filologie germană cu o teză complexă despre opera literară a reginei Elisabeta.

Fondatoare a centrului de Cercetare „Carmen Sylva“ al Arhivei Princiare de Wied de la Neuwied, Silvia Irina Zimmermann a studiat la universităţile din Sibiu şi Marburg. Printre cele mai recente opere pe care aceasta și-a pus semnătura se numără: „Carmen Sylva, regina-poetă”, publicat în 2013, la editura All, şi „Regele Carol I în opera Reginei Elisabeta”, apărut în 2015 la Curtea Veche.

Citește și:

„Cuibul Reginei”, sufocat de betoane și melancolie

Regina împuşcată şi „exilată” la subsol, din nou pe piedestal



12