Un vicepremier la Opera Română! Ce s-a întâmplat pe scena ONB?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un vicepremier la Opera Română! Ce s-a întâmplat pe scena ONB?

Cultură 26 Aprilie 2016 / 17:30 928 accesări
Sursa foto: news.ro

Sursa foto: news.ro

Vicepremierul Vasile Dîncu a luat contact, marţi, în mod direct, cu scandalul de la Operă. El s-a întâlnit cu angajaţii Operei pentru a rezolva "situaţia de criză" generată de disensiunile dintre facţiunile de artişti ONB. Deşi un document sub ştampila şi sigla Operei îi interzicea accesul în instituţie, Alina Cojocaru a intrat la întâlnirea cu vicepremierul. Întâlnirea angajaţilor ONB cu vicepremierul Vasile Dîncu a fost arbitrată de Tiberiu Soare.

Vasile Dîncu a declarat că nu a venit aici "cu o ficţiune în minte", apărând sau susţinând pe cineva: "Am venit la întâlnire doar ca să vă ascult şi să găsim, împreună, o soluţie pentru această situaţie de criză". După ce a ascultat mai mulţi artişti susţinându-şi cu aplomb credinţele şi poziţiile în conflict, vicepremierul a afirmat că va solicita premierului Dacian Cioloş să convoace corpul de control pentru o anchetă amănunţită. "Problemele administrative şi de management defectuos trebuie rezolvate", a spus vicepremierul.

Au vorbit apoi, pe rând, artişti ai ONB. Angajaţii ONB care au ţinut cuvântări şi cei prezenţi în sală erau de partea lui Tiberiu Soare şi Vlad Conta. "Declaraţiile Alinei Cojocaru conţin minciuni şi denigrări ale instituţiei ONB. Kobborg a denigrat, de asemenea, prestigioasa tradiţie şi istorie a ONB", au spus mai mulţi artişti.

MISTERUL NOTEI COMPLETATE CU PIXUL

O notă controversată a fost emisă pe data de 25 aprilie, sub sigla şi ştampila ONB, dar semnată de şeful compartimentului Resurse umane şi de şefa departamentului Salarizare. Documentul era adresat firmei de pază a ONB în vederea interdicţiei accesului în incinta instituţiei unor persoane cărora li s-a terminat perioada contractuală cu ONB. Printre cei care ar avea interdicţie să pătrundă în interiorul Operei erau şi Alina Cojocaru şi Johan Kobborg. Numele lor fuseseră adăugate cu pixul. Documentul este ilegal, pentru că o măsură extremă se ia doar în urma unei cercetări disciplinare (care nu a avut loc) şi trebuie semnat de reprezentatul legal al unei instituţii, în cazul de faţă directorul ONB, care în realitate nu există. Pe de altă parte, nimeni nu a fost delegat drept reprezentant legal al instituției. Şeful de la Resurse Umane, Constantin Şorop şi-a arogat o responsabilitate care contravine legii. În momentul în care Alina Cojocaru a intrat în Sala Mare de la Operă marţi, în sală s-a auzit rumoare. "Am intrat cu coatele în Operă. Există un document prin care mi se interzice accesul în Operă. Am avut parte de o perioadă de teroare", a spus balerina.

Întrebaţi de Mediafax despre nota cu pricina, ce interzice accesul a şapte persoane în incinta Operei, reprezentanţii ONB au declarat că aceasta a fost o măsură internă care se practică în instituţii. Pe de altă parte, numele Alinei Cojocaru şi lui Johan Kobborg au fost adăugate cu pixul. Reprezentanţii ONB n-au elucidat cine a adăugat numele cu pixul. Elena Niculescu, director economic la ONB, a spus despre adresa de interdicţie: "Este o notă pentru cei care circulă liber noaptea prin instituţie, am pus în aplicare doar o notă de serviciu pentru care atât eu, cât şi Constantin Şorop, de la Resurse Umane, ne declarăm responsabili. Nota spune că orice străin trebuie să fie însoţit. Ce s-a adăugat cu pixul nu e valabil. Nu există decât şapte nume. Eram total debusolaţi de ce-am putea să facem mai departe, ne-am arogat dreptul de a emite această notă".

După ce a ascultat mai multe voci, Vasile Dîncu a afirmat: "Dar ceea ce a fost adăugat cu pixul nu este valabil, aşadar? Totuşi, să recunoaştem, această notă strică imaginea Operei. Un astfel de document n-a fost cea mai inspirată hotărâre".

Alina Cojocaru a adăugat, în intervalul scurt în care protestatarii din Sala Mare au lăsat-o să vorbească: "Singurul interes va trebui să fie întotdeauna arta. Îmi cer scuze de limba română, sunt emoţionată, n-am putut să stau deoparte şi să aud cum diseminaţi minciuni despre noi. Dacă vrei să creşti ca artist, trebuie să ai parte de o provocare. Uitaţi-vă la spectacolele care s-au jucat în ultimii ani, aceste spectacole au un număr mai mare de artişti, sunt mai variate. Kobborg reprezenta o provocare pentru România. Dacă aţi asculta ce am zis până acum, aţi vedea că am spus că avem balerini pe care putem să-i ducem în lume, nu v-am denigrat. Au fost audiţii deschise pentru cine vrea să participe la spectacole. Chiar credeţi că nu este un colaborator, artist român, care să aibă un salariu mai mare decât Kobborg?".

Artista a fost sfătuită de vicepremierul Vasile Dîncu să renunţe la dialog. Audienţa întrerupea discursul balerinei şi conflictul ar fi putut degenera.

După ce a ascultat poziţiile, doleanţele şi nemulţumirile artiştilor Operei, Operetei şi corpului de balet, Vasile Dîncu a spus: "Ascultăm, facem un inventar al problemelor, nu putem numi acum un director. Din aceste depoziţii aţi creat un mic spectacol, înţeleg din emoţia voastră că sunteţi implicaţi emoţional, legaţi de această instituţie. S-ar putea să nu fie incompatibile unele căi, există disfuncţionalităţi, am preluat documentele pe care mi le-aţi dat, legate de repertoriu, baza materială, managementul acestei instituţii. Suntem obligaţi să găsim o conducere interimară. Opera Naţională nu poate fi decât o Operă de repertoriu, nu de proiecte. ONB are o misiune culturală, dincolo de business-ul de piaţă. Aţi vorbit despre majoritate. Tirania majorităţii nu foloseşte însă întotdeauna. Când este vorba de artă, majoritatea nu funcţionează neapărat. Arta este o valoare de excepţie. Încercăm să găsim o soluţie, conflictul a fost generat de haosul managerial. Ministrul Culturii nu a fost ferm în decizia luată în ceea ce priveşte numirile în funcţia de director interimar, decizia nu a fost fondată".

PATRU DIRECTORI ÎNTR-O LUNĂ?

Reamintim că ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a schimbat în ultimele săptămâni nu mai puţin de patru directori ai Operei: George Călin, Tiberiu Soare, Vlad Conta şi din nou George Călin. Călin a fost demis de tot de ministrul Vlad Alexandrescu, joi, 21 aprilie, la solicitarea angajaţilor ONB, care au protestat faţă de repunerea în funcţie la Operă a unui manager corupt. Problemele au apărut în urma neînţelegerilor dintre corpul de balet al ONB, în frunte cu coregraful Johan Kobborgm şi fosta conducere a instituţiei de cultură, dirijorii Tiberiu Soare şi Vlad Alexandrescu.

Taguri articol


12