N-ajungea că de două săptămâni plouă într-una şi nu mai ştim cum arată soarele. Avem parte de vreme rea pe toate planurile.

Cei care au stat sâmbătă, târziu în noapte, cu ochii pe televizor, să-l vadă pe Bute cum îl bate pe Frochk, şi-au prelungit dezamăgirile de seară cu încă cinci reprize. Cele în care supercampionul nostru a încasat o bătaie cum nimeni n-ar fi crezut. Imaginea de invincibil a conaţionalului nostru din Montreal s-a făcut ţăndări sub rafala de pumni a huliganului din Nottingham. Şi abia acum au înţeles mulţi că ceea ce-i reproşa „moşul” Doroftei nu era o chestie de invidie: lui Bute i s-a pavat cariera de campion cu adversari mediocri şi cu multă gălăgie triumfalistă. Iar pentru asta poartă o răspundere şi organizatorul de evenimente omagiale Rudel Obreja. Dar să nu exagerăm - vorba lui Lucian: boxul se compune şi din înfrângeri.

Poate că pilula cea mai amară a serii n-a fost asta, ci concursul Eurovision. De săptămâni bune, TVR-ul ne bombardează cu informaţii din care reiese că pentru celebra trupă Mandinga, câştigarea concursului nu ar fi fost decât o formalitate. Primul duş rece a venit din partea comentatorilor străini: piesa lor e o varză disco! Genul de cântec care rezistă două luni în discotecile fără pretenţii. Iar votul - cu toate viciile sale - avea să confirme strălucit această ipoteză. În scenă, trupa n-a avut niciun haz. O biată fată, care nu se mai exhiba ca-n videoclip, şi băieţii ăia care cărau nişte instrumente la care nu cânta nimeni. Eşec garantat - noroc că fraţii de peste Prut ne-au dat o primă de 12 puncte în virtutea tradiţionalului vot colectiv. Stau şi mă întreb de ce toţi cei care acum au văzut cât de nepotrivită a fost piesa asta pentru un concurs n-au scos o vorbă la selecţia cu cântec, în care câştigătoarea a fost în mod vizibil teleghidată?

Tocmai de la Lyon ne-a sosit şi o altă veste: selecţionata naţională de handbal feminin a ratat calificarea la JO de la Londra. Un sport în care ne putem lăuda cu un trecut glorios nu ne mai oferă nimic la timpul prezent. Artizanul eşecului este antrenorul Radu Voinea, care de aproape doi ani girează toate înfrângerile noastre la competiţiile internaţionale. Nu este, desigur, singurul. Mai e şi federaţia, care n-a catadixit să ia vreo măsură pentru a stopa declinul constant. Şi mai este lipsa acută de interes faţă de un sport care ne-a făcut de atâtea ori să fim mândri...

Un weekend negru, fără nicio îndoială. Dar nu sunt oare nedrept? Care sunt lucrurile frumoase şi mobilizatoare care se întâmplă în afara sportului? Ce victorii ne oferă „campioana” de la Cotroceni? Cum se bate în ring selecţionata BNR cu cursul EURO care ameninţă să ne transforme orice credit într-unul imposibil de rambursat?

Da, dar sportul şi muzica puteau să fie un soi de compensaţie. Măcar atât...