Aproape 20% din cererile de arestare făcute de procurori au fost respinse de către judecători în cursul anului trecut, potrivit procurorului general, Laura Codruţa Kovesi. Magistratul a dat exemplu un caz în care, „după punerea în libertate, pe motiv de lipsa pericolului social, inculpatul s-a deplasat în localitatea de domiciliu şi a incendiat autoturismul unor persoane care au dat declaraţii în dosar”. Kovesi a mai vorbit despre problema resurselor umane din sistem, despre faptul că este un număr mare de posturi vacante în justiţie, situaţie pe care spune că a sesizat-o la Ministerul Justiţiei, la Consiliul Superior al Magistraturii şi chiar la Uniunea Europeană. Despre legea pensiilor, Kovesi a evitat să ofere un răspuns tranşant, precizând că nu a văzut proiectul legii care prevede recalcularea pensiilor aflate în plată şi că nu doreşte să facă speculaţii. De asemenea, procurorul general a susţinut că decizia Guvernului de a face concedieri în rândul bugetarilor nu va afecta Ministerul Public întrucât „sunt vacante aproximativ 500 de posturi de procurori”, ceea ce nu va pune problema concedierilor. Cu privire la cazurile de corupţie din sistem şi la soluţiile care se impun pentru descoperirea acestora, procurorul general a spus că, în România, responsabilitatea cercetării cazurilor de corupţie din rândul magistraţilor sunt de competenţa exclusivă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), iar în ultimii ani, numărul cazurilor soluţionate a crescut, numai în 2009 fiind arestaţi patru procurori cu funcţii de conducere. Pe de altă parte, Kovesi a arătat că „principala problemă cu care DNA se confruntă este lipsa informaţiilor concrete cu privire la comiterea acestor fapte şi lipsa denunţurilor formulate de persoane”.