Consilierul de stat Damian Drăghici a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Timişoara, că una din problemele de bază este că romii nu au acte de identitate, afirmând că vrea găsirea unei soluţii pe termen mediu şi lung pentru reprezentanţii acestei etnii. Consilierul de stat Damian Drăghici a spus că a venit la Timişoara pentru a se interesa despre cazurile de romi repatriaţi voluntar din Franţa, dar şi despre cazul unei tabere de nomazi, transmite corespondentul Mediafax. \"Din monitorizarea pe care o facem am identificat câteva cazuri. Unul dintre cazuri este că a fost o repatriere voluntară şi celălalt caz cu romii care au fost mutaţi, îndrumaţi să se mute, în localitatea de domiciliu. Mandatul meu este să mă ocup de problemele romilor, vreau să găsim o soluţie pe termen mediu şi lung, să nu mai pasăm problema între România, Franţa şi Italia. Una din problemele de bază este că romii nu au acte de identitate. Cu toate acestea, un reprezentant al societăţii civile, Asociaţia Generaţie Tânără, a demonstrat că romii au dovedit că se pot integra. Trebuie lucrat în comunităţile de romi pentru că acolo este problema\", a spus Drăghici. Consilierul de stat a afirmat că în cadrul vizitei sale în judeţul Timiş va încerca să identifice problemele care sunt în comunităţile de romi. \"Acolo unde sunt probleme le vom identifica, iar unde sunt soluţii le vom aplica şi în alte locuri din ţară\", a spus Drăghici. El a spus că săptămâna viitoare va merge în Franţa pentru a discuta cu autorităţile acestei ţări problema romilor şi pentru a găsi, împreună, soluţii pentru aceştia. Damian Drăghici va vizita comunităţi de romi din localităţile Uliuc, Cărpiniş şi Chevereşu Mare. Aproximativ 80 de persoane, cu 15 căruţe, care locuiau pe o stradă de la marginea Timişoarei au fost evacuate, în 3 iunie, de Poliţia Locală şi trimise în judeţul Sălaj, de unde provin, 12 dintre acestea fiind amendate pentru că erau gălăgioase. Potrivit unui comunicat transmis de Poliţia Locală din Timişoara, din tabăra de nomazi făceau parte circa 80 de persoane care locuiau pe o stradă de la marginea oraşului şi aveau 15 căruţe cu acoperiş. Marţi seară, 177 de cetăţeni români de etnie romă repatriaţi voluntar din Franţa au ajuns pe Aeroportul Internaţional \"Traian Vuia\" din Timişoara, cu o cursă charter pusă la dispoziţie de autorităţile franceze, fiind al doilea astfel de transport din acest an. Potrivit directorului Aeroportului Internaţional \"Traian Vuia\" din Timişoara, Dan Idolu, 177 de cetăţeni români de etnie romă au fost repatriaţi voluntar din Franţa, marţi seară. \"Este vorba de 177 de persoane, dintre care 66 sunt minori. Acestea au venit la Timişoara cu o cursă charter, de la Lille, din Franţa. Pentru că provin din mai multe judeţe ale ţării, au fost transportate la Gara de Nord pentru a ajunge la casele lor, cu trenul\", a declarat Dan Idolu. Aşa cum s-a întâmplat de fiecare dată când au sosit astfel de curse aeriene, romii au fost aşteptaţi la aeroport de rude şi prieteni. Primul transport din acest an de persoane repatriate voluntar din Franţa a avut loc în 11 ianuarie, când au ajuns la Timişoara 164 de persoane, tot cu o cursă charter, însă de la Paris.