Una din ultimele statui ale dictatorului Franco, dărîmată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Una din ultimele statui ale dictatorului Franco, dărîmată

Monden 20 Decembrie 2008 / 00:00 603 accesări

La 33 de ani de la moartea dictatorului spaniol Francisco Franco, una din ultimele statui care îl înfăţişau, aflată în oraşul Santander, a fost dărîmată vineri. Statuia din cupru a liderului fascist, care îl prezenta pe acesta stînd pe un cal şi fluturînd un baston într-o mînă, a fost îndepărtată după cinci ore în care muncitorii au perforat baza din beton a structurii. Sculptura, de peste şase metri înălţime, a fost apoi pusă într-un camion şi transportată într-un depozit al Primăriei.

Multe astfel de simboluri ale lui Franco, care a condus Spania între 1939 şi 1975, după ce a cîştigat un sîngeros război civil, au fost îndepărtate din oraşe, de cînd Spania a trecut la un regim democratic, în 1978. De-a lungul anilor au fost ridicate circa 20 de statui liderului fascist, fie reprezentîndu-l în picioare, fie călărind. O lege adoptată de Parlamentul spaniol, anul trecut, cere ca toate statuile sau simbolurile generalului Franco să fie îndepărtate din locurile publice. Actul normativ mai cere ca autorităţile locale să schimbe numele străzilor denumite după Franco sau alţi generali care au luptat alături de el în războiul civil din 1936-1939.



12