Specialiştii Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR) au anunţat că unda de poluare provenind din accidentul ecologic din Ungaria a ajuns în tronsonul românesc al Dunării, însă nu afectează calitatea apei. Reprezentanţii ANAR continuă să monitorizeze calitatea apei prin analize şi măsurători, din patru în patru ore. Conform Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), debitul Dunării la intrarea în ţară, în secţiunea Baziaş, a fost de 5.800 de metri cubi pe secundă, iar PH-ul are valoarea de 7,73 (limita maximă admisă fiind de 8,5 - n.r.). Reamintim că, la 4 octombrie, sute de metri cubi de noroi roşu toxic s-au deversat dintr-un rezervor fisurat al uzinei din Ajka, exploatată de grupul ungar MAL, poluând o suprafaţă de 40 de kilometri pătraţi şi distrugând ecosistemul râurilor Torna şi Marcal. Acesta a ajuns sub o formă diluată în Raba, afluentul direct al Dunării, apoi chiar în fluviu.

DUNĂREA, EXPUSĂ UNOR POSIBILE CATASTROFE ECOLOGICE. Dunărea este expusă unor pericole provenind de la aprox. 150 de instalaţii industriale, adevărate “bombe cu întârziere”, între care şi un depozit de noroi roşu de la Tulcea, potrivit organizaţiilor ecologiste, relatează Le Figaro în ediţia electronică. Fondul Mondial pentru Protejarea Naturii (WWF) consideră depozitul din Tulcea, unde este stocat noroi roşu pe o suprafaţă de 20 de hectare, drept unul dintre cele mai periculoase pentru Dunăre. Până în prezent au avut loc scurgeri, afirmă publicaţia franceză, adăugând că un accident similar celui din Ungaria ar avea “un efect devastator asupra Deltei Dunării”. Pentru cei 850 de locuitori din Kolontar, spectrul unei a doua inundaţii cu noroi roşu a fost îndepărtat prin construirea unui dig de protecţie înalt, finalizat luni seara. Dar, pentru Dunăre, pericolele sunt reale, potrivit Comisiei Intenaţionale pentru Protecţia Dunării (ICPDR), care subliniază că peste 150 de instalaţii industriale, unele din perioada comunistă, se află de-a lungul cursului de 3.019 kilometri al fluviului. “Industria şi exploatarea minieră reprezintă între 31 şi 42% din PIB-ul ţărilor riverane (Dunării) şi între 29 şi 50% din locurile lor de muncă”, a precizat Comisia, adăugând că aceste sectoare utilizează, anual, 5,7 miliarde de metri cubi din apa fluviului. Numeroase uzine şi mine din perioada comunistă nu mai funcţionează, dar materialele toxice sunt conservate, în continuare, în depozite vechi care se degradează în timp. În Ungaria, şi alte bazine stochează noroi coroziv precum cel de la Ajka, a declarat WWF, precizând că cel mai important se află la Almasfuzito, pe malul Dunării, la 80 de kilometri în amonte de Budapesta. Aprox. 12 milioane de tone de noroi sunt repartizate în mai multe rezervoare, pe o suprafaţă de 40 de hectare, într-o zonă seismică, subliniază organizaţia. “Dacă bazinul cedează, aprovizionarea cu apă potabilă a unei bune părţi din Ungaria va fi ameninţată”, a declarat Andreas Beckmann, un expert din cadrul WWF. În Serbia, două rafinării se află foarte aproape de Dunăre. De asemenea, la Pancevo, lângă Belgard, se află unităţi de fabricare a îngrăşămintelor chimice şi clorurii de vinil, foarte toxică.