Undă verde pentru folosirea celulelor suşă embrionare umane

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Undă verde pentru folosirea celulelor suşă embrionare umane

Monden 04 Decembrie 2009 / 00:00 281 accesări

Folosirea a 13 noi linii de celule suşă embrionare umane în cercetările medicale din domeniul public, primele din cadrul noii politici duse de administraţia Obama, a primit undă verde, miercuri, din partea autorităţilor medicale americane. Aceste celule suşă sunt derivate din embrioni obţinuţi în urma unui proces etic aprobat. Institutul Naţional de Sănătate din SUA se pregăteşte să pună mai multe astfel de celule la dispoziţie cercetătorilor din serviciile medicale federale.

Preşedintele Obama a anunţat pe 9 martie că va reveni asupra interdicţiei de efectuare a cercetărilor medicale asupra celulelor suşă embrionare umane, impusă de predecesorul său, George W. Bush, în 2001, din motive morale şi religioase, potrivit cărora un embrion este o fiinţă umană întreagă, ce nu poate fi distrusă în numele ştiinţei. Interdicţia impusă de administraţia Bush viza celulele suşă embrionare umane create după adoptarea acestei hotărâri. Obama a invocat, anunţând această schimbare a politicii oficiale americane, potenţialul avut de aceste celule în tratarea a numeroase maladii incurabile, precum diabetul şi maladia Parkinson sau regenerarea ţesuturilor nervoase din măduva spinării, distruse în urma unor accidente şi care au determinat paralizia pacienţilor.

Celule suşă sunt celule care au capacitatea de a se transforma în orice tip de celule - cardiace, hepatice sau pulmonare. 11 din aceste noi linii de celule suşă aprobate de Institutul Naţional de Sănătate au fost realizate de Spitalul Pediatric din Boston, iar celelalte două de Universitatea Rockefeller din New York. Alte 96 de linii de celule suşă sunt supuse, în prezent, procedurilor de aprobare şi vor putea fi puse ulterior la dispoziţia cercetătorilor din sistemul public de sănătate. Peste 30 de credite pentru cercetare, totalizând peste 20 de milioane de dolari, au fost aprobate pentru bugetul anului 2009, care au propus folosirea acestor celule suşă embrionare umane. Aceste fonduri au fost îngheţate până când liniile de celule cerute vor fi deblocate. Potrivit regulilor finale de utilizare a acestor celule suşă, stabilite de Institutul Naţional de Sănătate şi intrate în vigoare în luna iulie, finanţarea pentru cercetările medicale din domeniul public vizează exclusiv acele celule suşă ce provin din embrioni umani supranumerari, abandonaţi de cupluri în clinicile pentru fecundaţia in vitro şi care ar fi oricum distruşi. Obţinerea de embrioni doar în scopuri ştiinţifice nu este legală.

Taguri articol


12