Ministrul de Interne, Traian Igaş, a anunţat, ieri, înfiinţarea Gărzii de Coastă ce va funcţiona în patru judeţe. „Am adoptat înfiinţarea Gărzii de Coastă în zona Mării Negre, a Dunării maritime şi a Deltei Dunării. Este un act extrem de important, care aduce modificări în structura poliţiei de frontieră, astfel încât să asigurăm un înalt nivel de supraveghere şi control la frontiera maritimă şi fluvială a României. La nivelul UE, din 27 de state componente, 24 au zonă de coastă şi, dintre acestea, 20 au gardă de coastă\", a declarat Igaş, la finalul şedinţei de Guvern. Primul efect al înfiiţării Gărzii de Coastă va fi comasarea Inspectoratelor Constanţa şi Tulcea ale Poliţiei de Frontieră, iar cele din Brăila şi Ialomiţa vor trece în subordinea poliţiei de frontieră Galaţi, respectiv Călăraşi. În acest mod vor fi desfiinţate 350 de posturi pentru poliţiştii de frontieră şi personalul contractual.