Undă verde unui medicament preventiv împotriva SIDA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Undă verde unui medicament preventiv împotriva SIDA

Sănătate 24 Iulie 2016 / 14:33 487 accesări

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a anunțat că a dat undă verde comercializării în UE a medicamentului Truvada pentru prevenirea SIDA, în condițiile în care respectivul medicament era deja utilizat pentru tratarea acestei boli, relatează EFE, scrie Agerpres. Agenția reamintește că Truvada a fost inițial autorizat, în 2005, în UE pentru a trata adulții infectați cu HIV "în combinație cu alte antivirale". EMA a precizat că autorizarea Truvada, cu titlu preventiv, urmează să fie aprobată de Comisia Europeană. După avizul acesteia, fiecare țară membră a Uniunii va adopta propria decizie privind prețul și compensarea medicamentului. Franța, care a adoptat încă de la sfârșitul anului 2015 prescrierea Truvada "în cadru spitalicesc", compensat 100%, devine prima țară europeană și a doua după SUA care dă undă verde utilizării Truvada - o combinație de antiretrovirale produsă de laboratorul american Gilead - ca tratament preventiv împotriva SIDA.

Taguri articol


12