Unde găsești ingredientele nunții perfecte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Târgul „Ghidul Miresei 2017“

Unde găsești ingredientele nunții perfecte

Lifestyle 14 Martie 2017 / 16:09 905 accesări

Cei care au de gând să se căsătorească în curând nu mai trebuie să meargă în mai multe locuri pentru a găsi ceea ce le trebuie. E suficient doar să se ducă la Târgul „Ghidul Miresei 2017”, care are loc în perioada 17 - 19 martie, la Pavilionul Expozițional din Constanța. Evenimentul reunește cei mai mari antreprenori în domeniu, care pot furniza ingredientele nunții perfecte.

Cei care au plănuit să își pună pirostriile în curând nu mai sunt nevoiți să alerge de colo-colo pentru a pune la punct detaliile nunții lor. Pot găsi toate lucrurile de care au nevoie la Târgul „Ghidul Miresei 2017”, ce are loc, pentru a doua oară, la Pavilionul Expozițional din Constanța, în perioada 17 - 19 martie. Evenimentul reunește cei mai mari antreprenori în domeniu, de la organizatori de nunți, case de modă și bijutieri până la cofetării, firme de producție foto-video, florării, saloane de nuntă, formații și agenții de turism. Târgul „Ghidul Miresei 2016” aduce o serie de surprize.

CELE MAI NOI MODELE DE COSTUME, ROCHII ȘI VERIGHETE

În cadrul evenimentului vor fi lansate cele mai apreciate și avantajoase creații ale anului 2017 în materie de rochii de mireasă, costume de ceremonie și verighete, așa că viitorii miri au ocazia să își aleagă haine și verighete în tendințe, la prețuri speciale. Vineri, 17 martie, și sâmbătă, 18 martie, standurile pot fi vizitate între orele 10.00 și 19.00, iar duminică, 19 martie, târgul este deschis între orele 10.00 și 17.00. Vizitatorii trebuie să plătească la intrare 12 lei pentru un bilet valabil în ziua achiziționării. Însă cei care urmăresc pagina de Facebook a târgului, www.facebook.com/GhidulMiresei, pot afla în timp real despre promoțiile și concursurile care au drept premiu accesul gratuit, precum și despre bilete speciale cu reducere sau parole pentru intrare liberă între anumite ore.

TÂRG DEDICAT PREGĂTIRILOR DE PAȘTE

Pentru că tot vorbim de târguri, nu putem să nu menționăm un alt eveniment de gen care se arată la orizont. Este vorba despre Tinimtex, ediția specială dedicată cadourilor de Paște. Evenimentul are loc între 22 și 26 martie, la Pavilionul Expozițional Constanța. De miercuri, 22 martie, până sâmbătă, 25 martie, standurile pot fi vizitate între orele 10.00 și 19.00. Duminică, 26 martie, programul târgului va fi mai scurt, între 10.00 și 16.00.

Citește și:

Care sunt câștigătoarele concursului „5 rochii prețioase pentru 5 mirese fabuloase“



12