Problema recuperării globale a unui copil cu dizabilități a fost dezbătută în repetate rânduri atât la nivel local, cât și național. Posibilitățile sunt nenumărate, dar, din nefericire, partea financiară a pus capac multor idei bune. Însă, undeva în județul Constanța, la Techirghiol, una dintre ideile de bune practici a prins contur datorită... unei fundații olandeze. Aici, un complex de servicii comunitare – „Sparta Rotterdam“ - aparținând Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța (DGASPC) are în grijă 44 de copii și tineri cu deficiențe intelectuale. Cel mai bun povestitor când vine vorba despre acest loc este chiar șeful complexului, Olgun Seitcadil, cel care a și muncit - la popriu - în timpul lucrărilor de construcție. A săpat fundații, a ridicat garduri, a tencuit, văruit etc.

Potrivit reprezentanților DGASPC, povestea a început în urmă cu mai bine de 17 ani când, la Constanța, a ajuns o delegație de la o fundație Olandeză – „Breath“. Scopul vizitei era ridicarea unui așezământ destinat copiilor infectați HIV-SIDA și abandonați în fostul Spitalul Municipal (actualul Spital Clinic de Boli Infecțioase). Cineva le-a vorbit însă și despre Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică din Techirghiol (pe atunci cămin-spital) și voluntarii olandezi au fost curioși să vadă despre ce este vorba. Olgun Seitcadil a fost chemat din timpul liber să vină la centru ca translator. „Am vorbit cu ei despre multe lucruri, chiar și despre necesitatea de a face un centru de recuperare pentru copiii cu dizabilități. La noi veneau foarte mulți beneficiari din anii 1996-1997 care deveniseră adulți și nu mai puteau fi recuperați. Am gândit că recuperarea ar trebui făcută încă din copilărie, de când sunt mici, dar cei de la <Breath> erau axați pe problema copiilor seropozitivi. Pe atunci, fundația era mică și abia s-au strâns banii ca să înceapă construcția primei căsuțe. Între timp, fundația americană <Casa Soarelui> a deschis la Constanța un centru pentru copiii seropozitivi, însă prima locuință de la Techirghiol era aproape gata“, a povestit Olgun Seitcadil.

Așa și-a schimbat destinația fostul cămin-spital, devenind un loc pentru recuperarea copiilor cu dizabilități. „Coincidența a făcut ca, în acea perioadă, să se închidă definitiv Centrul de Plasament Luminița din Cernavodă, pentru copiii cu dizabilități. Împreună cu reprezentanții fundației am propus conducerii DGASPC să transformăm spațiile în centru de plasament pentru acești copii, așa că aici au fost transferați 24 de copii“, a povestit Olgun Seitcadil. În anul 2002 au fost date în folosință cele trei căsuțe, construite pe terenul alocat cu titlu gratuit de Primăria Techirghiol, formându-se Centrul de Plasament „Sparta Rotterdam“, iar în 2005 s-a ridicat și centrul de recuperare de zi, unde, în prezent, fac terapie și 12 copii din afara sistemului de protecție. De atunci, denumirea s-a schimbat în Complexul de Servicii Comunitare „Sparta Rotterdam“, povestește șeful complexului.

Începuturile au fost dificile. „Am plecat de la spitalul-cămin, cum îi zicea pe atunci, de la adulți, să lucrez cu copiii, cu un personal nou, o activitate complet diferită. Dar am avut echipă foarte bună și ne-am organizat ad-hoc“, mai spune Olgun Seitcadil.

Acum, complexul are 44 de rezidenți, copii și tineri care merg la școală, fac terapie și trăiesc ca într-o adevărată familie, împărțindu-și treburile „casei“. Toți au deficiențe intelectuale în diferite stadii de retard. Unii dintre ei aici au învățat să mănânce cu lingura și furculița; aici au simțit pentru prima oară ce înseamnă să ai pe cineva alături care să te ajute, să te îndrume. Mulți dintre ei sunt abandonați de părinți, dar câțiva mai păstrează legătura cu familia.

Un centru ca o familie

Personalul centrului a devenit familia și îndrumătorul copiilor și tinerilor care se recuperează aici, dar s-a încercat mereu reintegrarea lor în mediul din care provin. Vara aceasta, spre exemplu, doi tineri – Marcel, 17 ani și Alex, 18 ani – au fost reintegrați în familiile naturale. Marcel a stat în complex timp de patru ani, iar Alex, 10 ani. Marcel și-a vizitat mereu familia care locuiește în Hârșova, fiind dus acasă periodic de angajații de la complex pentru că părinții lui nu aveau posibilități să plătească mereu transportul până la Techirghiol.

Una dintre cele mai mari reușite a fost când șeful centrului, împreună cu echipa sa și conducerea DGASPC Constanța a reușit să reintegreze în familie 5 copii, toți frați.

De la înființarea CSC „Sparta Rotterdam“, în fiecare vară, Liceul „Wolfert van Borselen“, din Rotterdam, își trimite elevii la Techirghiol. Tinerii ajută la diverse lucrări de întreținere: repară, vopsesc, aranjează grădina și locul de joacă și sunt ajutați de beneficiarii complexului. În același proiect de voluntariat sunt mereu implicați și elevi din diferite licee constănțene. Astfel, pentru renovarea căsuțelor și terminarea lucrărilor la timp, toate cele trei echipe – voluntarii din Rotterdam, cei din Constanța și beneficiarii centrului - trebuie să fie unite și să se sincronizeze perfect. Munca este răsplătită cu jocuri, excursii, dar și cu multe bunătăți preparate de bucătăresele centrului.

Împreună cu șeful complexului și educatorii, copiii și tinerii de la Techirghiol merg în tabere, în excursii, la pescuit, la picnic sau chiar cu cortul. Viața lor în cele trei căsuțe este asemenea celei dintr-o familie, plină de emoții pozitive și bucurie, iar „mama“ și „tata“ sunt șeful centrului și educatorii pe care îi ascultă întotdeauna. Prin diferitele activități derulate în cadrul căsuțelor de la Techirghiol, copiii și tinerii își dezvoltă deprinderi care să îi ajute în viața de zi cu zi – după posibilitățile intelectuale și fizice ale fiecăruia, bineînțeles - astfel încât, la un moment dat, să capete un grad ridicat de autonomie ori chiar să aibă o meserie care să le asigure un venit.

Silviu a ajuns la CSC „Sparta Rotterdam“ în urmă cu doi ani. Refuza tot ceea ce i se punea pe masă pentru că singurul gust pe care îl cunoștea era al ceaiului cu pâine. Nu știa ce este lingura și nici pentru ce folosește; nu vorbea deloc și se izola de ceilalți copii și tineri, preferând doar compania câinilor și pisicilor. Nu știa să vorbească și nici să distingă culorile. Acum, Silviu este primul care te întâmpină când intri pe poarta centrului, curios să afle cine ești, dar să-ți și spună câte ceva despre el și să-ți demonsteze că știe ce culoare au hainele pe care le porți. Și toate acestea datorită echipei de la centru: educatori, kinetoterapeuți, logopezi, psihologi, psihopedagogi, asistenți medicali.