Unde sunt cele mai multe locuri de muncă vacante?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Unde sunt cele mai multe locuri de muncă vacante?

Social 01 Iunie 2010 / 00:00 693 accesări

Cele mai mari cereri de forţă de muncă s-au înregistrat în activităţile de administraţie publică (1,94%), sănătate şi asistenţă socială (1,39%), respectiv agricultură, silvicultură şi pescuit (1,09%), iar cele mai mici valori ale ratei locurilor de muncă vacante s-au regăsit în industria extractivă (0,02%), hoteluri şi restaurante (0,13%), respectiv învăţământ (0,16%). În comparaţie cu ultimul trimestru din 2009, în ianuarie-martie 2010, cele mai mari creşteri ale ratei locurilor de muncă vacante au fost în administraţia publică (0,85%), respectiv în activităţile de informaţii şi comunicaţii (0,48%). Cele mai mari scăderi s-au regăsit în alte activităţi de servicii (-0,23%), respectiv în intermedieri financiare şi asigurări (-0,16%). Cele mai semnificative reduceri s-au produs în: sănătate şi asistenţă socială (-3,35%), administraţie publică (-2,09%), învăţământ (-1,33%). Cele mai căutate ocupaţii de pe piaţa muncii au fost: ocupaţii intelectuale şi ştiinţifice - grupa majoră 2 (0,92%); operatori la instalaţii şi maşini şi asamblori de maşini, echipamente şi alte produse - grupa majoră 8 (0,88%). Cea mai redusă disponibilitate a locurilor de muncă: corpul legislativ ai executivului; înalţi conducători ai administraţiei publice; conducători şi funcţionari superiori din unităţile economico-sociale şi politice - grupa majoră 1 (0,41%); meşteşugari şi lucrători calificaţi în meserii de tip artizanal, de reglare şi întreţinere a maşinilor şi instalaţiilor - grupa majoră 7 (0,48%).

La nivel teritorial, regiunea cu cea mai ridicată rată a locurilor de muncă vacante a fost Nord-Est (1,17%), urmată de regiunea Bucureşti-Ilfov (0,85%). Cele mai scăzute valori ale acestui indicator s-au înregistrat în regiunea Sud-Est (0,34%), respectiv Nord-Vest (0,42%). Faţă de trimestrul precedent, în toate regiunile ţării s-au înregistrat creşteri ale ratei locurilor de muncă vacante, relativ apropiate ca valoare. Se detaşează însă regiunile Bucureşti-Ilfov şi Centru cu creşteri de 0,31, respectiv 0,22 puncte procentuale. Regiunea Nord-Vest a avut cea mai mică creştere şi anume 0,10 puncte procentuale.



12