Luni a fost prezent la Constanţa reprezentantul Federaţiei Române de Fotbal pentru inspecţia stadionului din strada Primăverii în vederea acordării licenţei pentru sezonul 2018-2019 din Liga a 2-a. Acesta nu a putut inspecta vestiarele oficiale de joc, iar între suporterii farişti circula zvonul că jucătorii nu vor mai putea folosi vestiarele pentru antrenamentul programat luni. Pentru remedierea problemelor existente la stadion s-a dat termen până joi, la ora 9.00, astfel încât SSC Farul să poată evolua la sfârşitul săptămânii acolo unde a reuşit cele două promovări succesive.
DJST Constanţa permite echipei să folosească vestiarele de la subsol şi terenul de joc pentru antrenamente, acolo unde SSC Farul a şi susţinut meciurile de pregătire cu Farul Tuzla şi Dacia Unirea Brăila.
În aceste condiţii, primul meci al celor de la SSC Farul Constanţa în eşalonul secund, programat sâmbătă, 4 august, de la ora 13.00, pe teren propriu, s-ar putea disputa la Medgidia, Babadag sau Techirghiol.