Unde veţi putea găsi dispozitive pentru detectarea rezistenţei la tratamentul TBC?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Astăzi, Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei În România

Unde veţi putea găsi dispozitive pentru detectarea rezistenţei la tratamentul TBC?

Sănătate 24 Martie 2015 / 00:00 825 accesări

Se știe deja că țara noastră este încă pe locul I în UE în privinţa incidenţei la tuberculoză (TBC). Astfel, tot mai multe mari spitale din țară caută să achiziționeze noi tehnici de lucru, noi aparate sau dispozitive de depistare a bolii. Spitalul Militar va achiziţiona dispozitive care detectează ADN-ul bacteriei care provoacă tuberculoza, în 60 de minute, şi gena rezistenţei la medicamentele contra bolii, în 120 de minute. ”Metodele noi de diagnostic, bazate pe detectarea ADN-ului bacterian (GeneXpert) şi culturilor pe medii lichide care imită ţesutul pulmonar (Versa TREK), sunt mult mai rapide decât metodele clasice. Prima metodă detectează ADN-ul bacterian în 60 de minute şi gena rezistenţei la Rifampicină (primul pas în diagnosticul MDR-TB - tuberculoza multidrog rezistentă) în 120 de minute. Metoda Versa TREK detectează Mycobacterium tuberculosis în 24 de ore şi obţinerea culturii are loc în 14 - 21 de zile, iar antibiograma - în maximum 30 de zile, spre deosebire de metodele clasice (culturi pe medii Löwenstein-Jensen cu rezultat în 60 de zile şi antibiograma în 90 de zile)”, explică, într-un comunicat, colonelul dr. Ioana-Ruxandra Ştefănescu, șeful Secţiei de pneumologie şi ftiziologie de la Spitalul Militar. Deşi, odată cu implementarea Programului Naţional de Control al Tuberculozei (PNCT), incidenţa TBC a scăzut considerabil, de la 142,2 cazuri la 100.000 de locuitori în 2002 la 72,9 la 100.000 de locuitori în 2013, România încă se află pe locul 1 în UE la acest capitol şi pe locul 6 în regiunea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a Europei, după Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Republica Moldova şi Ucraina, a spus col. dr. Ştefănescu. Ea a mai arătat că o problemă importantă de sănătate publică o reprezintă tuberculoza multidrog rezistentă, care apare din cauza unor mutaţii la nivelul ADN-ului bacterian, ceea ce duce la apariţia rezistenţei la antibioticele de prima linie (cele mai eficiente în tratarea bolii). Aceste mutaţii apar în special la pacienţi cu un nivel educaţional precar, consumatori de droguri, bolnavi de SIDA, persoane fără adăpost etc. La această categorie de bolnavi, tratamentul este de lungă durată, cu efecte adverse mai multe şi un succes terapeutic mult mai mic (aproximativ 20%) decât la tuberculoza chimiosensibilă (succes terapeutic de 100% în absenţa altor boli grave asociate sau a efectelor adverse majore), a mai spus col. dr. Ştefănescu. Astăzi este Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei, care marchează momentul din 1882 când Robert Koch a descoperit Mycobacterium tuberculosis (bacilul Koch), bacteria responsabilă de apariţia tuberculozei. Tuberculoza este o boală cronică, infecto-contagioasă, dată de bacilul Koch, localizată de cele mai multe ori la nivel pulmonar, dar se poate întâlni la nivelul oricărui organ (TBC extrapulmonară), cele mai grave fiind meningita TBC şi tuberculoza miliară, cu evoluţie rapidă şi fatală în absenţa tratamentului prompt.

Taguri articol


12