Unde-i lege, nu-i tocmeală...

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Unde-i lege, nu-i tocmeală...

Eveniment 23 Iulie 2013 / 00:00 577 accesări

NEHOTĂRÂRE... Preşedintele-jucător Traian Băsescu a intrat în modul „play” şi încearcă să se joace cu decretul de numire a noului ministru al Transporturilor. Iniţial a cerut timp de gândire, după care s-a întâlnit cu preşedintele Senatului, Crin Antonescu, căruia i-a spus că, de fapt, dorinţa sa absconsă ar fi să-l lase pe premierul Victor Ponta să finalizeze privatizarea CFR Marfă. După ce s-a amuzat copios pe seama motivaţiei preşedintelui, Ponta a spus că hârjoana asta politico-prezidenţială este „un joc politic a la Traian Băsescu, dar extrem de neserios“, care nu-şi are rostul. El a apreciat că nu are nicio logică să mai conducă interimar Ministerul Transporturilor 45 zile, deoarece banii pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni la CFR Marfă trebuie plătiţi la 60 zile de la semnarea contractului, aşa încât, înainte de a pleca într-o viziă de lucru în Spania, premierul a semnat propunerea privind numirea liberalului Ovidiu Silaghi în funcţia de ministru al Transporturilor şi a trimis-o la Cotroceni. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea, a confirmat primirea „misivei”, spunând că şeful statului urmează să analizeze propunerea. Acum, mingea este în terenul lui Băsescu.

SAU CAPCANĂ? Gyorgy Frunda, consilier onorific al premierului Victor Ponta, a explicat, ieri, că, în cazul în care preşedintele Băsescu respinge numirea lui Silaghi, premierul îl poate propune din nou tot pe acesta, moment în care şeful statului nu mai poate refuza desemnarea: „Politic şi juridic, ca finalitate, decizia Guvernului până la urmă trebuie să fie acceptată de către preşedinte“. În opinia lui, Băsescu vrea ca Silaghi să ajungă ministru cât mai târziu şi vrea ca privatizarea CFR Marfă să fie făcută de către ministrul interimar: „Ce se ascunde în spatele acestei dorinţe, ce cărţi are în mânecă, asta nu ştiu, dar e posibil, cunoscând personalitatea preşedintelui, să-i întindă o capcană premierului să ia o anumită decizie, în calitate de ministru interimar al Transporturilor, sau să ia o decizie pe care să o discute şi să ajungă la un compromis cu el“. Frunda este de părere că, în acest moment, „când se văd posibilităţi de investiţii în România, ar fi mai înţelept să se numească ministrul definitiv la Transporturi, care să-şi asume răspunderea politică şi juridică pentru deciziile pe care le va lua". Să sperăm că şi Băsescu va înţelege acest lucru.

PRETENŢII PREZIDENŢIALE După-amiaza, Traian Băsescu a dezvăluit de ce nu a semnat până acum decretul de numire a lui Silaghi la Transporturi şi de ce nu-l vrea. Pe scurt, preşedintele-ştie-tot consideră că fostul mandat la Ministerul Transporturilor al lui Silaghi a fost un fel de „apă sfinţită” pentru instituţie, liberalul fiind un soi de ministru care nu a făcut nimic ca să-l dea pe spate pe Băsescu. Ba mai mult, a explicat cam cum ar fi vrut el să fie un demnitar care conduce ministerul cu pricina şi cât de îngrijorat este pentru privatizarea CFR Marfă. Ca atare, el i-a transmis public premierului să-i facă, totuşi, o altă nominalizare.



12