Ungaria a decis să facă legea presei, aflată în centrul unei controverse ce a umbrit preşedinţia ţării la UE, mai precisă, după ce a discutat cu experţi europeni. Ministrul pentru Comunicaţii al ţării, Zoltan Kovacs, a declarat că Guvernul a convenit să mai lucreze la formularea legii şi să prezinte noul text, mâine.
Mii de manifestanţi au ieşit, luna trecută, pe străzile din Budapesta, pentru a protesta faţă de această lege, în timp ce unii europarlamentari şi-au pus căluşe la gură când premierul ungar, Viktor Orban, a vizitat Bruxelles-ul. Militanţi pentru drepturile omului şi-au exprimat temerea că noua autoritate creată în baza legii va urma agenda politică a Guvernului de centru-dreapta de la Budapesta. Comisia Europeană a identificat trei probleme în legătură cu această lege, care a intrat în vigoare în 1 ianuarie, aceeaşi zi în care Ungaria a preluat preşedinţia UE. CE crede că regulile prevăzute de normă privind acoperirea echilibrată a subiectelor încalcă reglementările europene, pentru că se aplică şi la mass-media precum blogurile video. De asemenea, Executivul european a criticat prevederile privind ţara de origine şi a avertizat că obligativitatea înregistrării tuturor serviciilor media la noua autoritate ar putea restricţiona dreptul la liberă exprimare.
Kovacs a declarat că negocierile de luni, în care au fost implicaţi reprezentanţi ai media şi experţi legali, au acoperit cele trei paragrafe ale legii. El a reiterat, însă, că acestea sunt numai probleme tehnice. ”Am convenit să lucrăm la unele texte care pot face legea clară, mai precisă”, a spus el.