Guvernul ungar nu a exclus, ieri, posibilitatea de a modifica unele elemente ale legii presei în cazul în care Comisia Europeană (CE) îi va cere acest lucru, în timp ce controversa privind acest text umbreşte puternic începutul preşedinţiei sale semestriale a UE. Şeful diplomaţiei ungare Janos Martonyi a considerat disproporţionate şi excesive unele comentarii exprimate în Europa pe tema acestei legi. Germania şi Franţa s-au dovedit deosebit de critice cu privire la noua legislaţie ungară, considerată drept o crimă împotriva presei de detractorii săi. „Libertatea presei este un principiu sacru, o valoare fundamentală în UE şi acest lucru va fi reamintit vineri autorităţilor ungare”, a afirmat ieri preşedintele CE, Jose Manuel Barroso.
Ieri, un mic partid de stânga ungar a decis să întoarcă legea controversată a presei împotriva promotorilor săi, sesizând noul Consiliu al Presei în legătură cu o acuzaţie de incitare la ură formulată împotriva unui apropiat al premierului conservator Viktor Orban. Partidul ecologist de stânga îl acuză pe jurnalistul Zsolt Bayer că a făcut elogiul unui masacru al simpatizanţilor efemerei Republici Comuniste a Consiliilor, condusă de Bela Kun, în martie-august 1919, masacru comis în 1919 de miliţieni de extremă dreapta în pădurea Orgovany, la sud de Budapesta. Articolul, apărut la 4 ianuarie în „Magyar Hirlap” ziar apropiat de Fidesz, partidul lui Viktor Orban, are şi o conotaţie antisemită: Zsolt Bayer îi denunţă pe Cohen, Cohn-Bendit şi Schiff, clar identificate în Ungaria drept patronime evreieşti. Acesta făcea astfel aluzie la jurnalistul Nick Cohen, de la cotidianul britanic „The Guardian”, la deputatul ecologist european Daniel Cohn-Bendit, de origine franco-germană, şi la pianistul maghiar Andras Schiff.
Intrată în vigoare la 1 ianuarie, noua lege prevede amenzi foarte mari, în principal pentru posturile de radio şi televiziune şi site-urile de Internet, în caz de atingere adusă interesului public, ordinii publice şi moralei sau în caz de publicare de \"informaţii parţiale\", fără ca aceste concepte să fie clar definite.