Dacă Mihai-Răzvan Ungureanu s-a pregătit intens pentru a face o impresie bună în fața membrilor comisiilor parlamentare pentru controlul Serviciului de Informații Externe (SIE), respectiv al Serviciului Român de Informații (SRI), atunci s-a agitat degeaba. Audierile în fața celor două comisii nu au mai avut loc, ieri, pentru că nu s-au întrunit suficienți membri pentru desfășurarea ședințelor. Cu toate acestea, numirea lui Ungureanu a fost discutată și votată în plenul Parlamentului, for care a avut ultimul cuvânt în acest caz. Până la urmă, Legislativul a aprobat la limită numirea lui Ungureanu, cu 278 voturi „pentru” și 6 voturi „împotrivă”, în condițiile în care era nevoie de fix 278 de voturi pentru a reveni în funcție. Asta spune multe despre memoria pe termen lung a parlamentarilor români, care, prin acest vot, aproape că l-au felicitat pe Ungureanu pentru pierderile pe care le-a cauzat României. Să nu uităm de modul îndoielnic prin care, în calitate de ministru de Externe, a cedat Ungariei moștenirea Gojdu, un tezaur de o valoare inestimabilă.
ABSENȚĂ Așa cum promiseseră cu o zi înainte de ședința de plen, parlamentarii social democrați nu s-au prezentat la vot. Premierul autosuspendat, Victor Ponta, i-a criticat pe liberali pentru faptul că au fost de acord cu numirea lui Ungureanu la conducerea SIE. „În aprilie 2012, parlamentarii PNL au votat moțiunea de cenzură pentru demiterea lui Mihai-Răzvan Ungureanu din funcția de prim-ministru. Acum, ei îl vor în fruntea SIE. Îmi este mie ruşine de ruşinea care ar trebui să le fie lor!”, a spus Ponta. Pe de altă parte, votul în cazul lui Ungureanu ar putea fi considerat decisiv pentru coaliția de guvernare. UNPR s-a încăpățânat să voteze în favoarea lui Ungureanu, spre dezamăgirea colegilor din PSD și ALDE.