Modelul care se aplică în Ungaria privind îngrijirile la domiciliu ar putea să se aplice, nu peste mult timp, şi în România, mai exact la Constanţa, a anunţat managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, dr. Dan Căpăţână. El susţine că, în prezent, există un mare deficit în ceea ce priveşte îngrijirile la domiciliu, spitalele pierzând sume însemnate cu pacienţii care ar putea să primească îngrijirile medicale nu pe patul de spital, ci acasă, în multe dintre situaţii. „În Ungaria există un sistem de îngrijri la domiciliu foarte bine pus la punct, este un model pe care am putea să-l preluăm şi noi. Şi la ei sunt implicate autorităţile locale, casa de asigurări de sănătate şi spitalele. Sunt echipe mixte care au grijă de bolnavii care ajung acasă. Sunt masori, logopezi, asistente sociale etc.”, a declarat managerul SCJU. Precizăm că SCJU ar putea deveni prima unitate sanitară care are în alcătuire un serviciu de îngrijiri la domiciliu.