Unguroaicele Tomisului se tem de Oltchim şi Rulmentul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Unguroaicele Tomisului se tem de Oltchim şi Rulmentul

Sport 26 Iulie 2008 / 00:00 2544 accesări

Înfruntările din sezonul următor cu campioana şi vicecampioana României, Oltchim Rm. Vîlcea şi Rulmentul Braşov, dau emoţii celor două unguroaice de la CS Tomis. Sosite în această vară de la echipa ungară Cornexi Alcoa, handbalistele Csilla Fekete şi Fanni Kenyeres au auzit de cele două formaţii înainte de a sosi în România, mai ales că din sezonul următor la cele două echipe vor evolua şi alte trei conaţionale, Gabriela Juhasz (la Rulmentul Braşov), Rita Borbas şi Gabriella Szucs (la Oltchim), ultima fiind colegă cu Fanni Kenyeres, în 2005, la naţională, la Campionatul Mondial din Rusia, unde Ungaria a cîştigat medalia de bronz. “Ştiam de Vîlcea şi Braşov că sînt două echipe puternice înainte de a sosi în România. Am ceva emoţii cînd mă gîndesc la confruntările cu cele două echipe, însă eu sper să ne îndeplinim obiectivul şi să reuşim să obţinem rezultate mai bune în acest sezon”, a declarat Kenyeres, în vîrstă de 30 de ani. Deşi nu cunoaşte engleza şi nici nu vorbeşte româneşte, interul stînga declară că s-a acomodat destul de repede în cadrul echipei constănţene. „M-am acomodat cu echipa pentru că fetele sînt foarte amabile şi ne ajută să înţeleg indicaţiile antrenorului. O avem pe Gabi (nr. Szabo), care ştie ungureşte şi care ne traduce la antrenamente. E foarte frumos aici, îmi place să mă relaxez pe plajă, de altfel noi sîntem cazate şi foarte aproape de mare”, a mai spus Fanni. La fel de bine s-a acomodat şi Csilla Fekete. În vîrstă de 28 de ani, jucătoarea Tomisului este îndrăgostită de mare şi profită din plin de antrenamentele pe plajă. „Mă simt foarte bine pe nisip, unde avem antrenamente în fiecare zi. Am crescut în Ungaria lîngă lacul Balaton şi îmi place de mică apa”, a spus Fekete. Chiar dacă programul Tomisului este destul de încărcat în luna august, formaţia de la ţărmul mării avînd programate trei turnee, cele două îşi vor face timp şi pentru partidele de la Jocurile Olimpice de la Beijing, unde Ungaria va înfrunta Rusia, Brazilia, Coreea de Sud, Germania şi Suedia. Deşi vor fi suporterele naţionalei Ungariei, cele două cred că România este una dintre favoritele la medalia de aur. „La Olimpiadă vom ţine cu Ungaria şi am mare încredere în echipa noastră. În schimb, cred că România este foarte puternică şi este una dintre favoritele la medalia de aur”, a declarat Fekete.



12