Unii jurnalişti ar putea fi consideraţi “agenţi străini” în Rusia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Unii jurnalişti ar putea fi consideraţi “agenţi străini” în Rusia

Monden 17 Iulie 2012 / 00:00 246 accesări

Unii membri ai presei ar putea fi consideraţi ”agenţi străni” în Rusia, ca şi organizaţiile nonguvernamentale ce intră sub incidenţa unei legi adoptate vineri. Potrivit publicaţiei ”Izvestia”, apropiată puterii, amendamentele legii privind presa vor fi prezentate la reluarea sesiunii parlamentare în Duma de Stat, Camera Inferioară, unde Rusia Unită, partid prezidat, până la întoarcerea la Kremlin, de Vladimir Putin, dispune de majoritate absolută. Este vorba despre introducerea în lege a noţiunii de presă care acţionează în interesul unui stat străin, potrivit aceleeaşi surse, care precizează că presa vizată este cea care beneficiază de finanţare din străinătate. Această nouă lege se adaugă unui set de amendamente adoptate în ultimele săptămâni, printre care şi cele ce încadrează penal calomnia, care instaurează un control sporit asupra internetului sau înăspresc legislaţia ce reglementează manifestaţiile publice.

Opoziţia rusă şi apărătorii drepturilor omului au calificat aceste măsuri drept represive, în urma anchetelor judiciare, a percheziţiilor şi interogatoriilor care au vizat opoziţia, de la întoarcerea la Kremlin a lui Vladimir Putin, în luna mai.

Taguri articol


12