În ultima sa zi de mandat la Ministerul Sănătăţii (MS), Eugen Nicolăescu a semnat un ordin prin care înfiinţează o unitate de evaluare a tehnologiilor medicale ce va spune autorităţilor ce medicamente şi terapii sunt îndeajuns de eficiente economic pentru a putea fi subvenţionate de către stat. Unitatea va fi în subordinea Institutului de Boli Infecţioase “Matei Balş”. Mai exact, în urma evaluărilor se va decide care medicamente pot fi compensate şi care nu. Miza pentru industria farmaceutică este importantă deoarece unul dintre efectele introducerii unui medicament pe lista celor compensate de către stat este garantarea obţinerii profitului cu acel medicament. Precizăm că nu este prima unitate de acest gen care a funcţionat în sistemul de sănătate. Una similară a fost înfiinţată iniţial în cadrul MS, loc unde au fost evaluate cele 141 de dosare ale medicamentelor noi care ar urma să fie introduse pe lista celor compensate. S-ar părea că noua unitate nu o va desfiinţa pe cea existentă. Ordinul semnat de Nicolăescu prevede că unitatea de la “Matei Balş” va evalua eficienţa economică a medicamentelor şi oportunitatea utilizării tehnologiilor medicale. Rapoartele rezultate vor putea fi folosite pentru fundamentarea deciziilor comisiilor din cadrul MS, în special cele din aria bolilor infecţioase, care hotărăsc ce medicamente pot intra sau nu pe lista celor compensate de către stat. Unitatea se va afla în directa subordonare a managerului Institutului “Matei Balş”, prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel. Asemenea unităţi există şi în alte ţări din UE.