Unitatea 1 Cernavodă, oprită pentru lucrări de întreţinere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Unitatea 1 Cernavodă, oprită pentru lucrări de întreţinere

Justiție 13 Iulie 2012 / 00:00 375 accesări

Societatea Naţională Nuclearelectrica SA, care administrează Centrala Nucleară Electrică (CNE) de la Cernavodă, a anunţat oprirea, în mod controlat, a Unităţii 1 CNE Cernavodă, pentru vineri, începând de la ora 00:00, pentru desfăşurarea de activităţi de întreţinere, se arată într-un comunicat de presă al companiei. „Reactorul Unităţii 1 va fi oprit pentru desfăşurarea de activităţi de întreţinere în vederea înlocuirii unor elemente de conductă aferente circuitului primar care, în urma controalelor periodice şi a calculelor ulterioare, prezintă o stare de uzaj”, se arată în comunicat. Potrivit companiei, lucrările se vor executa în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă. Repornirea unităţii şi sincronizarea la Sistemul Energetic Naţional va avea loc după finalizarea activităţilor de întreţinere şi respectiv după efectuarea testelor în conformitate cu procedurile centralei. (T.I.)

Taguri articol


12