Societatea Naţională “Nuclearelectrica”, operatorul Centralei Nucleare Electrice (CNE) de la Cernavodă, a anunţat că Unitatea 2 a intrat în oprire pentru revizia planificată. “Nuclearelectrica” informează faptul că, vineri, au început manevrele pentru oprirea planificată a Unităţii 2. Desincronizarea de la Sistemul Energetic Naţional va avea loc în data de 09 mai, ora 00:00. Pe perioada opririi planificate, care va dura 30 de zile, se vor efectua activităţi de inspecţii, întreţinere preventivă şi corectivă, care includ verificarea echipamentelor şi repararea celor identificate ca fiind defecte în timpul funcţionării şi testării obligatorii. “Nuclearelectrica” precizează că lucrările se vor executa în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă.