Unitatea medico-socială de la Agigea va fi deschisă în februarie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Unitatea medico-socială de la Agigea va fi deschisă în februarie

Social 12 Ianuarie 2007 / 00:00 1103 accesări

Centrul medico-social de la Agigea îşi va deschide porţile cel mai probabil la 1 februarie, a anunţat directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanţa, dr. Liviu Mocanu. „Documentele acestui centru au fost transferate de la CJAS către Autoritatea de Sănătate Publică (ASP), iar reprezentanţii autorităţii au făcut astăzi (n.r. ieri) un demers către Ministerul Sănătăţii (MS) pentru aprobarea bugetului. Cheltuielile lunare cu salariile cadrelor medicale, materialele sanitare şi medicamentele vor fi asigurate de către MS, iar restul cheltuielilor de întreţinere vor fi suportate de către Consiliul Judeţean Constanţa (CJC)”, a declarat dr. Mocanu. El a adăugat că centrul de la Agigea va primi un buget de aprox. 800.000 lei anual de la MS. Potrivit directorului CJAS Constanţa, centrul va fi deservit de 20 de salariaţi, dintre care doi vor fi medici, iar restul asistente şi îngrijitori.

Unitatea medico – socială din Agigea reprezintă o etapă din cadrul programului prin care CJC şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) vin în sprijinul persoanelor ale căror probleme medicale le secondează pe cele sociale. Clădirea a aparţinut Spitalului TBC Agigea şi a fost reabilitată de către CJC, toată investiţia ridicîndu-se la valoarea de 500.000 lei. Potrivit declaraţiilor şefului unităţii, dr. Ovidiu Preda, centrul a fost dimensionat pentru 60 de locuri. „Aceasta se adresează persoanelor care nu se regăsesc în sistemul asigurărilor de sănătate. Practic, sistemul medical va fi degrevat de cazurile sociale, iar sistemul social de cheltuielile medicale. Este prima unitate de acest fel din judeţ, dar se intenţionează înfiinţarea unor centre similare la Băneasa, Hîrşova şi Mangalia”, a explicat dr. Preda. La rîndul lor, reprezentanţii DGASPC apreciază că este pentru prima dată cînd se face ceva şi pentru adulţii cu dizabilităţii care au nevoie şi de asistenţă socială.



12