Unităţile de învăţământ au combustibil pentru iarnă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Hârşova

Unităţile de învăţământ au combustibil pentru iarnă

Administrație 04 Septembrie 2013 / 00:00 421 accesări

DRUMURI CIRCULABILE De mai bine de patru ani, Primăria oraşului Hârşova menţine drumurile din oraş la un nivel cât de cât circulabil, până când va fi implementat proiectul de asfaltare de 6 milioane de euro, bani obţinuţi de la Uniunea Europeană. Cum bugetul oraşului nu este atât de generos încât să permită angajarea unor firme pentru a repara străzile, primarul Tudor Nădrag s-a gândit că cea mai bună soluţie este folosirea forţei de muncă locale. „Din 2009 folosim locuitorii oraşului care nu aveau loc de muncă, pentru plombarea străzilor. S-a dovedit a fi o măsură extrem de bună şi eficientă din punct de vedere financiar, pentru că am reuşit să facem economii importante la buget. Cu banii puţini pe care i-am avut la dispoziţie, am putut să extindem lucrările, fiind asfaltate toate curţile interioare ale unităţilor de învăţământ şi o bună parte din parcări. Am cumpărat asfalt de la Regia de Drumuri, de la staţia Cuza Vodă, la un preţ foarte bun şi, împreună cu locuitorii, am rezolvat parţial problema gropilor din asfalt. Şi pentru că varianta aleasă s-a dovedit a fi ieftină şi bună, în fiecare an folosim bani din bugetul propriu pentru astfel de lucrări”, a declarat Tudor Nădrag.

ŞCOLI PREGĂTITE În ceea ce priveşte unităţile de învăţământ, primarul a adăugat că toate lucrările de igienizare au fost finalizate. „Şcolile şi grădiniţa sunt pregătite pentru noul an şcolar. Având în vedere că în anii anteriori ne-am preocupat şi am renovat complet unităţile de învăţământ, în prezent nu trebuie decât să venim cu mici lucrări de întreţinere. Principala noastră preocupare a fost asigurarea resurselor financiare pentru achiziţionarea combustibilului pentru unităţile de învăţământ. Putem spune că, în urma reducerilor de cheltuieli la nivelul administraţiei locale, avem aceşti bani, motiv pentru care am şi făcut solicitări pentru achiziţionarea de combustibil, ceea ce înseamnă că în această iarnă nu vor exista probleme în şcoli”, a explicat primarul.



12