Unităţile de învăţământ, reabilitate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cernavodă

Unităţile de învăţământ, reabilitate

Administrație 03 August 2011 / 00:00 664 accesări

ŞCOALA NR. 1, PREGĂTITĂ În plină vacanţă şcolară, Primăria Cernavodă a demarat o serie de lucrări de reparaţii şi înfrumuseţare a unităţilor de învăţământ din oraş. Lucrările vizează atât sălile de curs, grupurile sanitare, sălile de sport, cât şi curţile interioare, terenurile de sport şi împrejmuirile. În acest sens, Biroul Administrarea Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei a întocmit un plan de lucrări care sunt realizate cu angajaţii SC Utilităţi Publice Cernavodă, dar şi cu alte firme în urma procedurii de achiziţie. Astfel, s-au finalizat deja lucrările la sala de sport aferentă Şcolii generale nr. 1. Au fost executate lucrări de reparaţii şi zugrăveli la faţada exterioară a sălii de sport.

LUCRĂRI LA ŞCOLILE NR. 2 ŞI 3 Alte reparaţii sunt executate la Şcoala generală nr. 2, unde, de la începutul acestei săptămâni, sunt executate lucrări de reparaţii şi zugrăveli în interiorul şcolii. În perioada următoare vor începe lucrările la grădiniţa nr. 6, care vor consta în reparaţii la nivelul pardoselii, placare faianţă, montare de ferestre termopan, zugrăveli, refacere scară de acces. De asemenea, zidul de sprijin aferent Şcolii nr. 3 se va demola pe o lungime de 250 metri liniari şi va fi ridicat un zid de sprijin din beton armat, care să susţină limita curţii scolii. Vor fi executate şi alte lucrări necesare pentru drenarea apei acumulate în curtea Şcolii nr. 3. „Cu toate că nu ne dau banii afară din „casă”, Primăria se îngrijeşte de unităţile şcolare astfel încât elevii din Cernavodă să beneficieze de cele mai bune condiţii de studiu”, a spus primarul Mariana Mircea.



12