Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii (MS), dr. Raed Arafat, a solicitat direcţiilor de sănătate publică şi unităţilor sanitare din subordinea MS situaţia fondurilor alocate pentru investiţii, care nu au fost cheltuite până în present. “Vrem să ştim ce bani nu aţi reuşit să cheltuiţi pentru a fi redirecţionaţi acolo unde este nevoie astfel încât toate fondurile să poată fi utilizate până la sfârşitul anului. Urmărim eficientizarea modului de cheltuire a fondurilor, nu dorim să rămânem cu fonduri neutilizate la 31 decembrie”, a declarat, ieri, dr. Raed Arafat. Subsecretarul în MS a anunţat că se intenţionează ca, începând de anul viitor, toate medicamentele şi materialele sanitare utilizate în cele 63 de unităţi de primiri urgenţe finanţate de la bugetul de stat şi în serviciile de ambulanţă să fie achiziţionate centralizat, prin licitaţie, de către MS. În acest fel se urmăreşte obţinerea unor preţuri de achiziţie mai bune având în vedere achiziţia unei cantităţi mai mari de produse, dar şi controlul cheltuielilor din unităţile de primiri urgenţe. Ultimele controale au evidenţiat unele diferenţe de preţuri destul de semnificative la achiziţionarea produselor de acelaşi tip, dar în spitale diferite, potrivit MS. (A.G.)