Sindicatul Liber al Navigatorilor (SLN) Constanţa s-a alăturat unei campanii internaţionale pentru salvarea a 360 de marinari marocani abandonaţi în trei porturi ale lumii de armatorul care a dat faliment. Potrivit liderului SLN şi reprezentantului ITF România, Adrian Mihălcioiu, este vorba despre 11 nave aparţinând „Comanv Ferry” şi „Comarit” SA, abandonate în porturile din Maroc, Spania şi Franţa. „Pe lângă personalul de pe vase, mai sunt alţi circa 1.800 de angajaţi la birourile firmelor care sunt în pragul falimentului. Toate sindicatele s-au unit şi facem un apel către autorităţile marocane să îi ajute pe marinarii părăsiţi în apele străine măcar până când ITF va cere, în Instanţă, vânzarea celor 11 nave pentru recuperarea banilor”, a declarat Mihălcioiu. Cei 360 de marinari au fost lăsaţi de izbelişte în urmă cu două luni şi nu li s-au mai plătit salariile de alte trei. Situaţia lor este dramatică: mai au rezerve de hrană, apă şi combustibil pentru câteva zile. „Cheltuielile numai pentru susţinerea marinarilor vor depăşi 500.000 dolari pe fiecare navă. Sunt sume imense, de milioane de dolari, iar singura soluţie pentru a fi ajutaţi este intervenţia ambasadelor şi consulatelor marocane. O echipă a ITF a încercat să discute cu reprezentanţii companiei să vină în sprijinul oamenilor, dar fără rezultat. Toate sindicatele din lume s-au unit şi fac presiuni asupra autorităţilor marocane pentru a-i sprijini pe marinari, să le asigure condiţii decente pe nave, să-şi recupereze salariile şi să se întoarcă la familii. Situaţia lor a creat o furtună în toată lumea”, a mai precizat Adrian Mihălcioiu.
MAREA NEAGRĂ INTRĂ ÎN „LEGALITATE” Începând din 2013, în Marea Neagră va intra în vigoare o convenţie al cărei scop principal va fi tocmai prevenirea cazurilor de abandon al marinarilor şi înlăturarea companiilor „fantomă” care nu sunt în stare să ofere singuranţa şi calitatea navigaţiei. Astfel, Marea Neagră va deveni sector interzis companiilor care nu respectă drepturile navigatorilor. Asia, Pacificul, America Latină, Rusia, Marea Baltică, Marea Nordului au aderat deja la această Convenţie. „În perioada 12-13 martie, la Istanbul, a avut loc o întâlnire a tuturor sindicatelor ţărilor riverane Mării Negre şi s-a decis adoptarea unei convenţii în care a intrat şi Marea Neagră. Acum, 99% dintre cei care navighează în acest sector sunt în afara Convenţiei MLC 2006. În timp, odată cu intrarea în vigoare a noilor reguli, companiile care nu se vor putea alinia cerinţelor vor fi excluse. Vrem, astfel, să asigurăm marinarilor un contract colectiv de muncă viabil, real”, a explicat liderul SLN Constanţa. Prin aplicarea Convenţiei se are în vedere şi eliminarea cazurilor de fraudă: armatorii deţin, de regulă, două contracte - unul oficial, cu bani puţini, şi unul în care sunt înscrise adevăratele sume. Diferenţele dintre cele două sunt banii care le intră ilegal în buzunare şi pe care îi folosesc cum vor, pentru ce vor. Tot prin aderarea la Convenţie, navele extrem de vechi, care nu prezintă siguranţă, nu vor mai putea circula. „În prezent, navele de tonaj mic sunt vechi de peste 20 de ani, iar cele mai mari au peste 30 de ani”, a menţionat Mihălcioiu.