După ani de încercări, extrema-dreaptă europeană a reuşit să îşi constituie un grup propriu în Parlamentul European. Parlamentarii europeni de extremă-dreapta au atins pragul minim necesar de 20 de membri pentru înfiinţarea propriului grup în Legislativul european. Acest fapt se datorează aderării României şi Bulgariei care vor contribui cu şase deputati. Noul grup se numeşte Identitate, Tradiţie şi Suveranitate şi îi numără printre membrii săi pe Jean-Marie Le Pen, pe fiica acestuia, Marine Le Pen, Alessandra Mussolini, nepoata fostului dictator fascist italian şi cinci români din Partidul România Mare. Noul grup va fi constituit oficial săptămîna viitoare, cu ocazia sesiunii plenare a Parlamentului European. Acesta va beneficia de finanţare din partea Uniunii Europene, iar membrii săi vor putea ocupa o serie de funcţii în cadrul Legislativului comunitar, printre care şi cea de vicepreşedinte de comisie.