Uniunea Populară Social Creştină a fost înregistrată ca partid politic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Uniunea Populară Social Creştină a fost înregistrată ca partid politic

Politică 29 Decembrie 2006 / 00:00 796 accesări

Senatorul independent Ioan Talpeş a anunţat ieri că formaţiunea sa, Uniunea Populară Social Creştină (UPSC), a fost înregistrată ca partid politic şi că este deschisă colaborării cu toate partidele, dar cu precădere cu cele avînd o orientare creştin-democrată, precum PD şi PLD. În schimb, el a ţinut să atragă atenţia că "UPSC nu doreşte colaborarea cu UDMR, din cauza proiectului Statutului minorităţilor". Talpeş a arătat că Uniunea se bazează pe electoratul pasiv, care numără în prezent circa 50% din votanţi. El a mai precizat că formaţiunea pe care o conduce va prelua electoratul unor partide care şi-au neglijat structurile teritoriale. Secretarul general al UPSC, Ioan Adrian Vilău, a anunţat că pentru înregistrarea formaţiunii au fost strînse 125.965 de semnături din toată ţara, întregul proces de înscriere durînd două luni. Vilău a precizat că, în ianuarie 2007, formaţiunea va începe procedurile pentru a fi primită în Partidul Popular European, în acest sens liderii formaţiunii făcînd mai multe deplasări la Bruxelles. El a mai adăugat că formaţiunea va participa la alegerile pentru Parlamentul European din luna mai 2007, dar că nici el şi nici preşedintele Ioan Talpeş nu se vor înscrie pe liste. Referindu-se la PLD, Talpeş a arătat că, în opinia sa, acest partid va exista, însă va trebui să îşi explice clar formula doctrinară şi ideologică: „Trebuie să fie ori liberali, ori creştini. În Europa nu există astfel de construcţii politice de tip struţo-cămilă”.

Taguri articol


12