Universitatea ”Ovidius” din Constanța (UOC) organizează de joi, 25 februarie, primele alegeri pentru Senatul instituției. Potrivit calendarului, alegerile pentru desemnarea membrilor Senatului UOC au loc pe 25 februarie, între orele 8.00 și 20.00, pentru locurile atribuite reprezentanților ...
Așa cum menționam și în articolul precedent, din ediția din 21 februarie a cotidianului „Telegraf”, regretatul semiotician, filosof și scriitor Umberto Eco (5 ianuarie 1932 - 19 februarie 2016), care va fi condus pe ultimul drum marți, la Milano, a fost numit Doctor Honoris Causa al ...
Faimosul scriitor, filosof și semiotician italian Umberto Eco, supranumit „părintele semioticii interpretative”, care s-a stins din viață pe 19 februarie, la vârsta de 84 de ani, va fi înmormântat, marţi, în oraşul Milano. Funeraliile laice ale autorului aflat mereu ...
Sportivii Academiei de Fotbal ”Gheorghe Hagi” se vor pregăti mai intens pentru examenul de Bacalaureat, alături de cadre didactice ale Universității ”Ovidius” din Constanța (UOC). Instituția de învățământ superior va semna un parteneriat educațional cu Academia de Fotbal ...
Universitatea „Ovidius“ din Constanța (UOC) a pierdut un cadru didactic cu o vechime în învățământ de aproximativ 24 de ani. Este vorba despre șeful de lucrări dr. Mihai Onciu, fostul șef al Serviciului de Medicină Legală Constanța. A profesat la Facultatea de Medicină a UOC ...
Un grup de cadre universitare ale Universității ”Ovidius” din Constanța și reprezentanți ai comunității de afaceri au constituit, în 2013, cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Medgidia, Clusterul MEDGreen specializat în ecotehnologii și surse alternative de energie ...
„Mă întreb unde este oare biruința morții? Pentru că Ioan Popișteanu (30 ianuarie 1942 - 18 aprilie 2012) este acum cu noi. Astăzi împlinește 74 de ani!”. Aceste cuvinte au fost rostite, sâmbătă, în aula Bibliotecii Universitare „Ioan Popișteanu” de către ...
Constănțenii de toate vârstele care doresc să învețe despre cultura chineză și să studieze limba acestui popor cu tradiție de mii de ani se pot înscrie pentru a urma cursurile Clasei Confucius, care se organizează în cadrul Universității ”Ovidius” din Constanța ...
Colectivul Facultăţii de Farmacie, din cadrul Universității “Ovidius” din Constanța, a aflat cu nespusă durere despre încetarea din viaţă a Prof. univ. dr. Adolf Nahrstedt, de la Institutul de Biologie Farmaceutică și Fitochimie, Universitatea din Muenster, Germania. Prof. univ. dr ...
Liceenii pasionați de studiul economiei din județul Constanța au participat pe 23 ianuarie, la Universitatea ”Ovidius” din Constanța, la a IV-a ediție a sesiunii de comunicări științifice pentru elevi - ”Noi și Economia”, organizată de Facultatea de Științe Economice. La eveniment ...
În vara anului 2013, Universitatea ”Ovidius” din Constanța (UOC) a fost puternic zdruncinată de scandalul izbucnit la examenul de admitere, încheiat cu arestarea și condamnarea rectorului Dănuț Epure. Corpul de control al Ministerului Educației a verificat document cu document, în ...
Universitatea ”Ovidius” din Constanța (UOC) fierbe în aceste zile! După vizita comisiei ARACIS, alegerile pentru cele mai importante funcții de conducere din instituție bat la ușă, iar candidații se pregătesc deja pentru perioada agitată de campanie electorală. Actualul rector, prof. univ ...
SenatulUniversității Ovidius din Constanța a stabilit calendarul alegerilor pentru funcția de rector. Primul tur de alegeri va avea loc pe 25 martie iar al doilea, dacă va fi cazul, se va desfășura pe 28 martie.
Universitatea ”Ovidius” din Constanța freamătă în aceste zile! O echipă de evaluatori ai Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) verifică, de luni, 11 ianuarie, până vineri, 15 ianuarie calitatea programelor de licență și ...
Studenții constănțeni de la Universitatea ”Ovidius” sunt cei mai puțin norocoși, pentru că de luni, 4 ianuarie, se întorc la cursuri. Potrivit structurii anului școlar aprobate de instituția de învățământ superior, studenții revin de luni la cursuri, iar timp de trei ...
În galeria oamenilor de cultură care dau un plus de valoare Universității „Ovidius” Constanța s-a mai adăugat, vineri, un nume: cel al tenorului Vasile Moldoveanu, cel mai mare artist liric pe care orașul de la Marea Neagră l-a dat scenei mondiale. Sau, după cum a spus în ...