Universitatea „Ovidius“ se pregătește să-și aleagă rectorul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Universitatea „Ovidius“ se pregătește să-și aleagă rectorul

Educație 23 Martie 2016 / 19:55 1254 accesări

Cea mai mare instituție de învățământ superior din Dobrogea se pregătește pentru cel mai important scrutin - cel pentru alegerea rectorului Universității ”Ovidius” din Constanța (UOC), care va avea loc pe 25 martie. Biroul Electoral Central a anunțat că alegerile se vor desfășura între orele 8.00 și 20.00, conform calendarului de organizare a alegerilor stabilit de universitate. Votul se va desfășura și de această dată la Cantina Universității din b-dul Mamaia nr. 124. Potrivit informării transmise de Biroul Electoral Central al UOC, pe 24 martie, după ora 7.00 se încheie campania electorală a celor doi candidați, prof. univ. dr. Sorin Rugină și prof. univ. dr. Octavian Unc. Reamintim că în cursa pentru conducerea UOC s-au înscris inițial 3 candidați, însă conf. univ. dr. Cristian Moșnianu a decis să își retragă candidatura marți, 22 martie, în urma discuțiilor cu cadrele didactice ale UOC, el alegând să îl susțină pe prof. univ. dr. Octavian Unc.



12