Deşi au trecut aproape două decenii de reforme menite să scoată la liman un sistem atît de apreciat înainte de 1989, învăţămîntul românesc continuă să traverseze o criză profundă. Catalogat drept un sistem în agonie şi falimentar de unii, de calitate şi la un preţ foarte bun de alţii, învăţămîntul este discreditat şi pus la zid de cei mai mulţi români. Aşa se face că în pofida faptului că universităţile româneşti fac eforturi disperate pentru a se alinia cerinţelor promovate de Convenţia Europeană de la Bologna, specialiştii consideră că instituţiile de învăţămînt superior continuă să ofere cursuri inutile studenţilor după metode de predare învechite. „Ceea ce înţeleg prea mulţi dintre profesorii universitari prin pedagogie este un discurs lung şi teoretic, din care studenţii nu reţin nimic. De altfel, se ştie că performanţele noastre sînt modeste. Motivul pentru care se întîmplă asta este faptul că universităţile din România nu înţeleg să producă specialişti, ci “oameni de ştiinţă” şi “academicieni”. Doar că studenţii nu dau la facultate ca să se facă “academicieni””, a declarat şeful Departamenului de integrare europeană din cadrul Centrulului Educaţia 2000+, Eugen Palade. Una dintre problemele studenţilor este aceea că sînt obligaţi să înveţe materii inutile, cum ar fi filosofie pentru studenţii politehnişti sau slavă veche pentru studenţii la litere. Astfel de materii sînt impuse, spun specialiştii în educaţie, pe motiv că universitatea vrea să educe oameni cu pregătire universală. Pe lîngă problema materiilor inutile, studenţii se plîng de profesorii care predau prost cursuri ce ar putea fi interesante. Studenţii la Jurnalism dau şi numeroase exemple de la cursuri, unde informaţiile predate nu au nicio legătură cu practica, fiind excesiv teoretice şi greu de asimilat. Cu toate acestea, specialiştii în pedagogie recunosc că acest mod de predare, care ar reprezenta, cel mult, o introducere în curs, nu îi ajută pe studenţi să reţină informaţia. “Este o problemă veche aceea că unii dintre profesori nu ştiu să predea altfel decît teoretic, iar definiţiile abstracte pe care le dau ei sînt, în cel mai bun caz, insuficiente”, a afirmat specialistul în pedagogie la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (ISE), Mihaeal Ionescu. Totuşi, problema programei universitare este dificil de rezolvat, din pricina autonomiei universitare, care, fiind o caracteristică a universităţilor din toată lumea, este unanim recunoscută ca fiind unul dintre aspectele pozitive ale învăţământului superior. “Cum universităţile au autonomie, soluţia schimbării metodelor prăfuite de predare şi a înlocuirii cursurilor inutile este ca angajatorul, respectiv Ministerul Educaţiei, să impună profesorilor nişte standarde pedagogice”, propune Eugen Palade. În prezent, nicio universitate din România nu se află în clasamentul Shanghai şi în celelalte sisteme de ierarhizare internaţională a instituţiilor de învăţămînt superior. Clasamentul Shangai al instituţiilor de învăţămînt superior din întreaga lume are 500 de locuri şi este alcătuit în funcţie de performanţele acestora. În acest clasament se găsesc şi cinci universităţi din Europa de Est: trei din Polonia (Universitatea Jagiellonă, Universitatea din Varşovia şi Universitatea din Wroclaw) şi două din Ungaria (Universitatea din Szeged şi Universitatea Eotvos Lorand).