Un eveniment care va stârni interesul micuţilor pasionaţi de „construcţii” debutează astăzi, în premieră locală la malul mării, la Maritimo Shopping Center. Până duminică inclusiv, în intervalul orar 10.00 - 22.00, toţi vizitatorii Maritimo Shopping Center vor avea ocazia să ia parte, în zona Info Desk, la o expoziţie inedită a unui întreg univers Lego. Evenimentul organizat de Maritimo Shopping Center, în parteneriat cu Asociaţia Brickenburg, ambasador Lego în România, va consta într-o expoziţie de creaţii originale construite cu seturi oficiale, cele mai multe dintre ele fiind de colecţie. Astfel, va fi reprezentată o lume în miniatură, cu personaje îndrăgite nu doar de cei mici, de la cavaleri medievali până la astronauţi cu nave spaţiale, cu construcţii impresionante de aproape doi metri înălţime, la care se vor folosi câteva milioane de piese. Multe dintre elementele care vor compune micul univers vor fi funcţionale. În acelaşi timp, pe parcursul celor trei zile, atât cei mari, cât şi cei mici vor putea participa la ateliere de creaţie unde se pot acomoda cu impresionanta lume Lego.