Vicepreşedintele \"Cartel Alfa\" Liviu Apostoiu a declarat, vineri, că sindicaliştii nu au încredere în declaraţia Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) privind creşterea salariului minim la 750 de lei. \"Nu avem încredere în declaraţia UNPR, deoarece până în prezent nu şi-a arătat deschiderea faţă de solicitările sindicatelor. Fac acum această declaraţie pentru că au văzut că lucrurile au început să se amplifice în ţară şi îşi dau seama că pot pierde locul de la putere\", a spus Liviu Apostoiu. Preşedintele UNPR, Marian Sârbu, a declarat, vineri, după o întâlnire cu oficialii FMI, ai Băncii Mondiale şi ai Comisiei Europene, că solicitarea sindicatelor pentru un salariu minim de 750 de lei nu este exagerată şi le-a propus acestora un moratoriu pe 2011 în ceea ce priveşte grevele. Sârbu a spus că Guvernul ar trebui să pună la baza unui eventual nou acord cu FMI o înţelegere cu sindicatele şi patronatele privind \"unele reglări salariale\". \"Viitorul acord cu FMI ar trebui să cuprindă o reevaluare a veniturilor bugetarilor, pentru că în prezent se plătesc costuri, aşa că sunt necesare reajustări bugetare. În opinia noastră, Guvernul ar trebui să ia în calcul la elaborarea bugetului pe 2011 condiţiile pentru un eventual acord viitor, dar cu înţelegeri cu sindicatele şi patronatele. Este nevoie de un nou acord social tripartit, între guvern, sindicate şi patronate, care să conţină înţelegeri precise în ceea ce priveşte evoluţia salariului minim\", a afirmat el. Sârbu a spus că, în opinia UNPR, păstrarea unui nivel atât de scăzut al salariului minim este \"anacronică\", mărind gradul de sărăcie în rândul salariaţilor şi constituind şi o sursă de evaziune fiscală. \"În opinia noastră, solicitarea sindicatelor ca salariul minim pe economie să fie 750 lei nu este deloc exagerată. (...) O creştere a salariului minim nu duce la creşterea fondului de salarii, dacă grilele de salarizare sunt apropiate, şi nici nu va avea efecte negative asupra economiei, dimpotrivă\", a precizat el. Sârbu a insistat asupra reluării dialogului social de către Guvern, atât în ce priveşte salariul minim pe economie, cât şi asupra grilelor de salarizare. \"Acest climat extrem de tensionat poate fi depăşit doar prin implicarea Guvernului în dialog social şi acceptarea cu mai mult curaj a unor propuneri economice ale patronatelor. Trebuie reluată şi discuţia în legătură cu fondul de salarii şi sindicatele tebuie reimplicate în stabilirea grilei de salarizare. La rândul lor, sindicatele ar trebui să accepte un moratoriu, pentru 2011, în legătură cu grevele şi mişcările de protest\", a mai declarat Sârbu.