„UNPR îi revine cinci consilieri parlamentari, nu opt”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Duşa:

„UNPR îi revine cinci consilieri parlamentari, nu opt”

Politică 19 Octombrie 2011 / 00:00 469 accesări

Deputatul PSD Mircea Duşa a depus, ieri, la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, un proiect de hotărâre care să modifice decizia de luni a Biroului prin care opt posturi de consilieri ai PSD au fost trecute la grupul UNPR. Duşa a declarat că, potrivit algoritmului, Uniunii îi revin, de fapt, cinci posturi. “Reducerea de la PSD nu este de opt persoane, este de cinci, conform algoritmului, iar cei de la grupul parlamentar al independenţilor care reprezintă foarte puţin din ponderea Camerei Deputaţilor, 5%, să li se cuvină atâţia salariaţi cât reprezintă ponderea acestora”, a explicat Duşa, solicitând să fie respectate prevederile Legii 96 statutul deputaţilor şi senatorilor şi cu respectarea legilor în domeniul muncii.

Taguri articol


12