UNPR nu votează moţiunea de cenzură

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Promisiuni

UNPR nu votează moţiunea de cenzură

Politică 16 August 2010 / 00:00 374 accesări

Preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, a declarat că formaţiunea politică va respinge o moţiune de cenzură la adresa Guvernului şi nu va susţine o eventuală iniţiativă de suspendare a preşedintelui Băsescu. „Rămânem loiali interesului naţional şi coaliţiei din care facem parte“, a declarat Oprea. El a mai spus că partidul pe care îl conduce va susţine toate proiectele viabile care ar putea duce la ieşirea din criza economică, indiferent din partea cărui partid sunt propuse. „Vom susţine în sesiunea parlamentară extraordinară propunerea legislativă pe care am făcut-o cu privire la taxarea suplimentară a averilor mari şi foarte mari. Sperăm ca acest proiect de lege să fie adoptat în această sesiune şi că va aduce la bugetul statului aprox. nouă miliarde de euro în cei trei ani de aplicare, bani care se pot îndrepta spre plata pensiilor“, a mai spus Oprea.



12