Bacalaureatul este un test prea „uşor de trecut”, crede Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR), care a cerut ieri reintroducerea examenului de admitere la toate facultăţile. Preşedintele UNSR, Gabriel Petrea, a declarat, ieri, că i-a trimis o scrisoare rectorului Universităţii Politehnica din Bucureşti, Ecaterina Andronescu, prin care îi solicită să ia în discuţie reintroducerea examenului de admitere la facultate. Acesta a mai spus că UNSR a făcut un studiu, la care au participat 150 de studenţi, aceştia răspunzînd la chestionare online privind neregulile de la examenul de bacalaureat. Potrivit preşedintelui UNSR, examenul de bacalaureat ar trebui să fie mai dur. “În urma analizelor efectuate anul acesta cu privire la examenul de bacalaureat, am constatat prezenţa tot mai multor abateri, constatare întărită şi de studiile UNSR în rîndul studenţilor, care au declarat că nu sînt străini de faptul că se copiază sau chiar că au copiat”, a precizat el.