UNSR nu va lua parte la întâlnirea propusă de Funeriu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

UNSR nu va lua parte la întâlnirea propusă de Funeriu

Social 15 Mai 2010 / 00:00 404 accesări

Membrii Uniunii Naţionale a Studenţilor din România (UNSR) nu vor participa la întâlnirea propusă de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. \"Domnul Ministru al Educaţiei a luat cunostinţă de problemele studenţilor încă de acum trei luni de zile, şi nu a luat nicio atitudine în acest sens. Mai mult, toate rezoluţiile, propunerile de amendamente asupra Legii Educaţiei Naţionale realizate de studenţii senatori din zece centre universitare au fost tratate cu indiferenţă de către reprezentanţii Ministerului\", spun reprezentanţii Uniunii. Însă marea nemulţumire a UNSR este refuzul ministrului de a semna protocolul cu reprezentanţii studenţilor, care garantează în primul rând faptul că fondul alocat de minister pentru plata burselor şi pentru taberele de vară au aceeaşi valoare ca în anul 2009, a declarat Ion Poenaru, preşedintele UNSR. În plus UNSR a trimis o scrisoare deschisă către premierul Emil Boc prin care solicita o întalnire în cel mai scurt timp pentru a găsi soluţii care să prevină radicalizarea tuturor manifestaţiilor cu impact negativ asupra educaţiei. \"Domnul Funeriu ne-a dovedit în repetate rânduri faptul că nu este un ministru care ştie să comunice cu partenerii sociali, nu este competent în a stabili relaţii constructive de colaborare cu reprezentanţii din învăţământ. Dovedind aceste calităţi, considerăm că domnul ministru Funeriu, depăşit fiind de evenimente, nu poate oferi soluţii viabile problemelor studenţilor din România\", a mai spus Ion Poenaru. UNSR va organiza luni un nou protest naţional în Bucureşti şi în alte zece centre universitare, când peste 7.000 de studenţi sunt aşteptaţi să iasă în stradă. În plus miercuri, 19 mai, studenţii afiliaţi Uniunii se vor alătura protestelor sindicatelor din învăţământ. Potrivit reprezentanţilor UNSR, la protestele organizate de luni până joi în toată ţara au participat peste 7.000 de studenţi.



12