Acizii graşi omega-3, care se găsesc în somon, de exemplu, nu ajută la slăbire, însă sunt benefici pentru inimă. Deşi studiile desfăşurate pe animale au arătat că untura de peşte poate facilita pierderea în greutate, cercetările pe om au demonstrat contrariul. Studiul a fost realizat de cercetători americani, care au testat efectele acizilor graşi omega-3 la 128 adulţi supraponderali sau obezi, care ţineau regim alimentar şi urmau un program de activităţi fizice. Participanţii la studiu au luat cinci capsule de untură de peşte (circa 3 grame de acizi graşi omega-3) sau cinci capsule placebo pe zi, timp de 24 de săptămâni. Au făcut şi 150 de minute de gimnastică aerobică pe săptămână şi 20-30 de minute de exerciţii musculare, cel puţin de două ori pe săptămână. Participanţii din ambele grupuri au slăbit cam cu 5%, dar cercetătorii nu au depistat nicio diferenţă între grupuri în privinţa greutăţii, dar au observat altceva: cei care luaseră untură de peşte aveau în sânge un nivel de omega-3 mai ridicat, ceea ce a avut un efect cardiovascular pozitiv.
Chiar dacă nu favorizează slăbirea, există multe motive pentru a introduce omega-3 în alimentaţie. Untura de peşte combate bolile cardiovasculare, depresia şi chiar problemele psihologice. Un studiu realizat la universitatea americană UCLA (ianuarie 2010) a stabilit că ingerarea de omega-3 din peşte ar putea mări speranţa de viaţă a persoanelor bolnave de cardiopatie coronariană. Untura de peşte se găseşte în somon, ton, macrou, heringi, păstrăvi, raci, anşoa şi sardine.