Indiferenţa manifestată de guvernanţi faţă de protestele care au cuprins toate marile oraşe ale ţării în urmă cu aproape o lună nu este de ajuns pentru ca manifestanţii să renunţe la demonstraţiile împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului portocaliu. Au dovedit-o, în ultimele zile, sute de români care au continuat să iasă în stradă şi să ceară demisia şefului statului şi a membrilor nou formatului Cabinet Ungureanu. Constănţenii nu s-au lăsat mai prejos, un grup restrâns de protestatari continuând să vină, în fiecare zi, pe platoul din faţa Prefecturii Constanţa pentru a-şi striga nemulţumirile. „M-am săturat să muncesc întreaga zi, de cele mai multe ori, şi să nu se cunoască nimic din munca mea. Primesc un salariu rezonabil, unii prieteni chiar mă invidiază, dar cu toate astea nu-mi pot permite să accesez un credit pentru a-mi lua măcar o garsonieră. Stau în chirie iar toată aparatura electronică este cumpărată cu rate, pentru că nu pot să iau nici măcar un televizor cu banii jos. Nu am familie pentru că ştiu că nu voi putea în veci să le asigur un trai decent copiilor mei. Aşa că, tuturor celor care ne îndeamnă să plecăm să muncim în loc să protestăm, le recomand, călduros, să vină să muncească în locul meu şi apoi să îmi spună cât de bine se simt ştiind că munca lor nu le va aduce niciodată un trai decent”, a spus unul dintre manifestanţi, care a mărturisit că vine rareori la proteste, din cauza programului de lucru încărcat. Constănţenii prezenţi pe platoul din faţa Prefecturii au scandat „Unu’, doi, Ungureanu la gunoi!”, „Bucureşti nu uita, Constanţa-i de partea ta”, „Libertate te iubim, ori învingem, ori murim!”, dar şi „La Palatul Cotroceni cântă cucuveaua, Băsescu şi cu ai lui şi-au găsit beleaua”. În corturile amplasate în faţa Prefecturii Constanţa, protestatarii au strâns şi ieri donaţiile constănţenilor care vor să-i ajute pe sinistraţii din judeţele afectate de ninsori.