Unul din cinci elevi a ratat Bacul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Rezultate iniţiale la Constanţa

Unul din cinci elevi a ratat Bacul

Eveniment 05 Iulie 2010 / 00:00 3195 accesări

Liceele din întreaga ţară au afişat, ieri, până la ora 16.00, rezultatele iniţiale obţinute de candidaţii la examenul de bacalaureat. La nivelul judeţului nostru, potrivit datelor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, din cei 7.758 de candidaţi înscrişi, numai 7.540 (97,19%) s-au prezentat la examen. În urma evaluării lucrărilor, 1.585 (21,02%) de candidaţi au fost declaraţi respinşi, dintre care 1.020 (64,35%) cu medii sub 5 şi 565 (35,65%) cu medii curpinse între 5 şi 5,99. Reamintim că, pentru a fi declarat admis la examenul de bacalaureat, media dintre notele la cele trei probe scrise trebuie să fie mai mare sau egală cu 6. Din cei 5.951 (78,93%) de candidaţi admişi, 1.721 (28,92%) au obţinut medii cuprinse între 6 şi 6,99, 1.829 (30,73%) de candidaţi au obţinut medii cuprinse între 7 şi 7,99, 1.578 (26,52%) de candidaţi au obţinut medii cuprinse între 8 şi 8,99 şi 822 (13,81%) au obţinut medii cuprinse între 9 şi 9,99. Un singur candidat a obţinut media 10, ceea ce înseamnă nota 10 la toate cele trei probe scrise din cadrul examenului de bacalaureat. Candidaţii nemulţumiţi de notele obţinute au putut depune contestaţii ieri, în intervalul orar 16.00 şi 20.00. Soluţionarea acestora este prevăzută în perioada 6 - 7 iulie, iar afişarea rezultatelor finale are ca termen limită data de 8 iulie. La nivel naţional, la sesiunea din vară a examenului de bacalaureat au fost înscrişi 217.227 de candidaţi, care au susţinut probele în 630 de centre de examinare. Anul acesta, examenul de bacalaureat a constat din trei probe de competenţe (la limba română, o limbă străină şi competenţe digitale) şi trei probe scrise, respectiv patru pentru elevii care au studiat în limba maternă (limba şi literatura română, proba de matematică sau istorie, în funcţie de specializare, şi proba la alegere).

Taguri articol


12