Unul din judecătorii lui Breivik juca solitaire în timpul procesului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Unul din judecătorii lui Breivik juca solitaire în timpul procesului

Externe 05 Iunie 2012 / 00:00 465 accesări

Unul dintre cei cinci judecători ai lui Anders Behring Breivik, judecat pentru unul dintre cele mai mari atacuri în masă din istorie, a fost surprins ieri, de camerele de televiziune, în timp ce juca solitaire pe computerul său, chiar în toiul procedurii. Pe o captură de ecran postată pe site de ziarul ”Verdens Gang”, Ernst Henning Eielsen, unul dintre cei trei judecători auxiliari însărcinaţi cu asistarea celor doi magistraţi de profesie, este surprins, în mod evident, în cursul unei partide de solitaire, în timp ce un martor, profesorul suedez Mattias Gardell, oferă explicaţii. ”Judecătorii urmăresc cu atenţie ceea ce se spune şi se prezintă în faţa Curţii”, a declarat o purtătoare de cuvânt a tribunalului din Oslo, Irene Ramm. ”Există diverse feluri în care poţi rămâne concentrat”, a adăugat ea, precizând că Eielsen nu dezminte faptele.

Extremistul de dreapta Anders Behring Breivik, în vârstă de 33 de ani, este judecat pentru uciderea a 77 de persoane, prin plasarea unei bombe lângă sediul Guvernului norvegian, pe 22 iulie 2011, iar apoi, prin deschiderea focului asupra câtorva sute de tineri laburişti reuniţi pe Insula Utoya, la o tabără de vară

Taguri articol


12