Unul din opt sexagenari, cu demenţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Viitor îngrijorător

Unul din opt sexagenari, cu demenţă

Sănătate 02 Martie 2013 / 00:00 563 accesări

Reprezentanţii Societăţii Române Alzheimer aduc veşti proaste. Ei susţin că numărul persoanelor în vârstă de peste 65 de ani a crescut, în România, de la 4,2 milioane, în 2008, la 4,4 milioane, în 2011, ceea ce reprezintă 20,5% din totalul populaţiei. Preşedintele Societăţii Române Alzheimer, conf. dr. Cătălina Tudose, spune că în următoarele decenii demenţele vor fi principalele provocări pentru durabilitatea sistemelor naţionale de securitate socială şi asistenţă medicală. Conf. dr. Tudose a precizat că nu există studii epidemiologice privind prevalenţa demenţei în România, evaluările estimative indicând o creştere a acesteia la aprox. 350.000 (1 din 8 persoane de peste 65 de ani va suferi de demenţă). Demenţa este o afecţiune gravă nu numai pentru pacienţi, este o povară şi pentru familie, pentru cei care au în grijă aceste persoane. Potrivit unor studii internaţionale, în fiecare familie în care există un pacient cu această boală sunt implicate, în medie, 3,7 persoane în îngrijire, a adăugat medicul. În Europa, 19 milioane de oameni sunt afectaţi direct de demenţe, iar în România sunt afectate peste un milion de persoane. Medicii vorbesc frecvent de necesitatea diagnosticării timpurii prin recunoaşterea primelor semne ale bolii. Se impun de asemenea campanii publice de informare şi programe educaţionale pentru grupuri specifice precum populaţia şcolară, cadrele medicale şi asistenţii sociali. Cu prilejul Conferinţei Naţionale Alzheimer 2013, desfăşurată în perioada 27 februarie - 2 martie, Alianţa Naţională Alzheimer prezintă un prim raport cu tema „Accesul pacientului cu tulburări cognitive la un diagnostic şi tratament corect în România”. Raportul îşi propune să reconstituie circuitul pacientului cu tulburări cognitive de la sesizarea simptomatologiei, până la realizarea diagnosticării, cu evaluarea obstacolelor din sistemul medical, analiza cauzelor şi propuneri de remediere a acestora, potrivit conf. dr. Tudose.



12