În România, unul din patru copii de vârstă şcolară suferă de anemie feriprivă, deficit de fier. De altfel, anemia feriprivă este considerată cea mai frecventă deficienţă nutriţională întâlnită la copii. Cum ne dăm seama dacă cel mic are asemenea probleme? În primul rând, copilul se plânge de dureri de cap, stări de oboseală, iritabilitate, deficit de atenţie. Totodată, la copilul cu anemie feriprivă se poate observa şi o paloare a pielii. “Având în vedere că 40% dintre copiii sub 5 ani şi unul din patru copii de vârstă şcolară suferă de anemie feriprivă, putem spune că această deficienţă reprezintă o problemă gravă de sănătate publică, cu consecinţe pe termen mediu şi lung. Dintre multiplele cauze care converg către instalarea anemiei feriprive, alimentaţia joacă un rol esenţial atât în prevenirea, cât şi în instalarea acestei carenţe”, declară vicepreşedintele Societăţii Române de Pediatrie, medic primar pediatru prof. univ. dr. Doina Anca Pleşca. Un organism care este supus cronic la un aport inadecvat de fier devine extrem de vulnerabil la infecţii, este slăbit, are o toleranţă redusă la efort fizic, iar performanţele intelectuale se reduc. La copiii aflaţi în plin proces de creştere şi dezvoltare, aceste elemente sunt mult mai sever exprimate. Netratată, anemia afectează dezvoltarea cerebrală a copiilor şi poate determina întârzieri intelectuale şi cognitive majore. Anemia poate fi depistată printr-o simplă analiză de sânge recoltată din deget. Specialiştii susţin că alimentaţia joacă un rol esenţial. Printre alimentele bogate în fier se numără: ficatul de pasăre, carnea roşie, peştele gras, ouăle, lintea, legumele verzi şi cerealele integrale, care, în combinaţie cu alimente bogate în vitamina C, pot determina o mai bună absorbţie a fierului de către organism.